După ce a pregătit în taină partida cu FCSB, Dan Petrescu se pregătește să revină pe banca campioanei României pentru un nou titlu și pentru a asigura un parcurs european cât mai bun.
Acesta a început să facă curățenie la nivelul lotului, astfel „feroviarii” ar urma să se despartă de Fofana, Tahiri și Meleke pentru a face loc jucătorilor doriți de Petrescu. Acesta îl așteaptă ca secund pe unul dintre cei mai iubiți jucători ai echipei din Gruia, Emanuel Culio pe postul de antrenor secund, dar și alți doi jucători cu prestații bune în tricoul vișiniu, mai exact pe Mihai Bordeianu, care și-a reziliat recent contractul cu Al Qadisiah, dar și pe Djokovic, care are în acest moment un angajament cu formația din Turcia, Rizespor.
Potrivit digisport.ro, mutarea lui Djokovic pare greu de realizat din moment ce jucătorul este unul dintre jucătorii de bază ai formației din Super Lig, care în primele 3 jocuri din acest campionat a marcat deja de 2 ori. Un alt fapt care complică mutarea este remunerația lui Djokovic de la Rizespor, acesta câștigând circa 600.000 de euro pe sezon.