INTERVIU. Ionuț Stancovici, omul care îi învață pe copiii cu diferite forme de dizabilități să practice caiacul și schiul

Ionuț Stancovici este președintele asociației Caiac SMile, unde îi învață pe copii cu diferite forme de dizabilități, dar și din medii mai sărace să practice sporturi mai puțin accesibile precum caiacul, canoea, dar și schiul în mai multe tabere din România.

Acesta alături de colegii din Asociația Caiac Smile au reușit în ultimii ani să realizeze niște scaune speciale prin care persoanele cu dizabilități să poată schia și practica canoea.

Stancovici a discutat cu reporterul Sportul Clujean despre proiectul Asociației Caiac SMile și evenimentul de astăzi, în cadrul căruia l-au comemorat pe Ivan Patzaichin

Sportul Clujean: Care este proiectul asociației Caiac SMile?

„Noi dezvoltăm sportul pentru persoanele cu dizabilități și din medii defavorizate de patru ani. Suntem pe trei județe Satu Mare, Maramureș și acum suntem la Cluj. Vrem să aducem persoanele cu dizabilități și din medii defavorizate să practice sporturi, care nu sunt așa de accesibile pentru ei, cum ar fi caiacul, schiul pe timpul iernii, tenisul de câmp, tenisul de masă, baschet. Pentru proiectul de la Cluj am reușit să obținem finanțare și suport din partea Primăriei Cluj Napoca”.

De unde a plecat pasiunea pentru acest proiect?

„Eu sunt pasionat de caiac extrem de vreo 13 ani. Acum foarte mulți ani am văzut o filmare foarte frumoasă din America, unde soldații care veneau răniți din război, unii își pierdeau picioarele. Aceștia veneau într-un club unde se dădeau cu caiacul, iar fiindcă aveau aceste dizabilități locomotorii, în caiac foloseau doar partea de sus a corpului. Ei spuneau că e cel mai frumos sport. În caiac nu îți poți da seama care este persoana cu dizabilitate și care nu. Toți folosim partea de sus a corpului și toți părem normali”.

Cum vedeți finanțările legate de sportul caiacului?

„Sportul caiac sprint, care este și sport olimpic ca și caiac slalom este destul de finanțat ca și sport de performanță. În ceea ce privește sportul de masă și ceea ce facem noi cu asociația, îl promovăm noi, îl ducem noi să fie cunoscut în toată România”.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră Ivan Patzaichin și cum ați primit vestea trecerii în neființă ?

„Am fost foarte șocat când am aflat de trecerea lui în neființă. Am fi avut trei evenimente unde trebuia să ne întâlnim. Mi-am dorit tot timpul să-l întâlnesc și să-i strâng mâna și să văd ce înseamnă să fii cu adevărat un fenomen. Ieri când am primit vestea am fost pe Someș 60 de kilometri, unde am dat o tură liniștitoare pentru că eram doar cu gândul la ce activități a avut el și la ce încerca să promoveze și am un respect foarte mare pentru el.

Aș vrea ca prin evenimentul de astăzi să pot să-i învăț pe toți tinerii prezenți ce înseamnă cu adevărat canoea”.

Stroia Cătălin

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *