Atacantul Denis Alibec, 30 ani, ar putea reveni în această iarnă la Kayserispor, după ce îi expiră împrumutul la CFR Cluj.
Împrumutul lui Alibec de la Kayserispor expiră în vara lui 2022, dar nici CFR Cluj, nici jucătorul nici clubul nu își mai doresc continuarea colaborării.
Campioana România se pregătește să lucreze la tăierea cheltuielilor și la salariile mari, mai ales după ce este la un pas de eliminarea din Conference League, iar în Liga 1 are un avans confortabil de 8 puncte.
Potrivit Fanatik, CFR Cluj plătește 20.000 de euro din salariul lunar de 67.000 de euro al lui Denis Alibec.
Denis Alibec mai are contract cu Kayserispor până în vara anului 2023, dar echipa turcă are suficiente variante pentru postul de atacant: Mario Gavranovic, Ilhan Parlak, Mustafa Pektemek.
Ocupanta locului 13 în Superliga Turciei ar putea opta să-l împrumute la altă echipă pe Denis Alibec sau chiar pentru un transfer definitiv. Atacantul român n-a jucat niciun minut în acest sezon pentru Kayserispor.