Erik Lincar : „Mergem la Ploiești să spălăm rușinea meciului cu Astra”

Universitatea Cluj se va duela marți, 7 decembrie, de la ora 17:30, în deplasare cu Petrolul Ploiești. Înaintea acestei partide Erik Lincar a analizat în cadrul conferinței premergătoare jocului cu Petrolul contraperformanța din meciul cu Astra Giurgiu și speră ca formația sa să câștige partida de la Ploiești.

„Ne așteaptă un meci cu echipa de pe primul loc , o echipă care a pierdut doar două jocuri. Cred că Petrolul va fi motivată și determinată la acest joc, mai ales că în ultima etapă au pierdut la Mediaș cu cei de la Hermanstadt, iar noi am reușit „performanța” (n.r. contraperformanța) de a lua bătaie de la Astra. Meciul cu Astra a fost pentru mine un joc dezamăgitor la fel ca și cel în care am pierdut promovarea la Liga 1 în ultimele secunde (n.r partida dintre Turris și Rapid), dar din păcate când nu ești serios fotbalul de pedepsește. „ a precizat Erik Lincar.

„Cum am tot anunțat și i-am prevenit pe jucători înaintea meciului, ei n-au înțeles importanța jocului. Am încercat să le explic și după că a fost un joc important pe care niciodată nu trebuia să-l pierdem (n.r. meciul cu Astra), iar acum trebuie să mergem la Ploiești să spălăm rușinea jocului de marți. E greu de uitat și aș vrea să mă gândesc la următoarea etapă, în care mizez pe determinarea și tăria lor de caracter și a orgoliului lor pentru că întâlnesc echipa de pe primul loc și va fi interesat să vedem cine este mai puternic în acest joc direct. Nu avem jucători accidentați sau suspendați.” a mai afirmat Erik Lincar.

De asemenea, antrenorul „studenților” a analizat formația condusă de Nicolae Constantin:

„Cu siguranță că un succes la Ploiești ar fi ideal pentru că s-ar diminua diferența de puncte dintre noi și ei. Mergem cu gândul că nu sunt o echipă de nebătut. Tot timpul au fost suporteri fanatici la Petrolul, iar acest lucru trebuie să-i motiveze pe jucători pentru că au șansa de a juca cu un număr mare de suporteri în tribună. Petrolul este o echipă solidă, mai ales în zona mediană, cu jucători care au o mare experiență atât la nivelul ligii I, iar în același timp au jucători precum Diarra, Jarovic, atacanți care au marcat în mai multe rânduri. Petrolul utilizează la maximul fazele fixe, iar noi va trebui să fim foarte atenți.” a mai spus Erik Lincar.

Nu în ultimul rând Erik Lincar, a explicat că a avut doar o simplă discuție cu Andrei Cordoș.

„Cu Andrei Cordoș am avut o scurtă discuție, iar în detaliu vom intra după etapa de marți cu Petrolul.” a încheiat Erik Lincar.

Stroia Cătălin

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8