Echipa de rugby a Universității Cluj a prezentat lotul oficial pentru noul sezon al Ligii Naționale în cadrul unei conferințe de presă desfășurată joi, 14 aprilie, la Cluj Arena, în prezența lotului condus de antrenorul Cristian Săuan și a președintelui secției, Csaba Gal.
Cu un format nou în campionatul național de rugby, Liga Națională formată din două grupe, Universitatea Cluj pornește cu ambiții mari în noul sezon competițional, un staff tehnic nou, noi sponsori și planuri mărețe. Oficialii secției de rugby vor clasarea pe locul 2 în Grupa B și accederea în play-off-ului Ligii Naționale, acesta fiind obiectivul principal al acestui sezon.


Sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 11:00, în Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu, alb-negrii vor debuta în acest nou sezon împotriva formației CSM Suceava, în primul meci oficial al noii competiții.

„Pentru noi este un nou început cu noua competiție, Liga Națională de rugby, suntem nerăbdători, sâmbătă avem primul meci și vrem să vedem care era nivelul în DNS înainte, eu zic că era un nivel bun și o să avem un meci spectaculos sâmbătă.
După o perioadă foarte lungă în care nu am avut stranieri la echipă am reușit să aducem și o pată de culoare prin alte naționalități la echipă. E vorba de doi jucători, Kuselo Moyake, care a fost și la Baia Mare și de Rohan Schwarz, pe care eu cred că peste câțiva ani va fi un pilon al ‘Stejarilor’, nu numai al lui ‘U’ Cluj. El are doar 19 ani, a jucat pe la regionale din Africa de Sud, iar antrenori văd în el un potențial uriaș și fizicul chiar în recomandă că poate să facă pasul spre echipa mare de seniori.
Așteptăm cu nerăbdare să revenim și noi pe stadion și le ținem pumnii echipei de fotbal să se califice direct și să nu mai aibă meci de baraj, ca să putem debuta și noi cât mai repede în Liga Națională pe Cluj Arena.
Avem nevoie de fani sâmbătă și îi așteptăm la teren în număr cât mai mare”, a declarat președintele secției de rugby a Universității Cluj, Csaba Gal.
„E un format care ne-a surprins și pe noi, dar federația trebuia să facă ceva. A rămas într-un format cu foarte puține echipe și în momentul când au auzit că noi e posibil să ne retragem din Superligă, rămâneau patru echipe. Și atunci au făcut acest format despre care eu zic că va fi bine. Bineînțeles vom vedea la sfârșitul anului dacă va fi bun sau mai puțin bun.
Obiectivul nostru e locul 2, să ieșin din grupe și să mergem să jucăm în play-off”, a declarat antrenorul Cristian Săuan.
Conferința de presă a secției de rugby a Universității Cluj
Achiziție din Africa de Sud pentru Universitatea Cluj
Conducerea secției de rugby a lui U Cluj au reușit să bifeze un transfer din Africa de Sud. Este vorba de talonerul în vârstă de 20 de ani, Rohan Schwarz, al cărui frate evoluează pentru Dinamo București.

„Nu sunt la prima prezență în România, în 2019 am venit să joc împotriva echipei U18 a României. Este mult mai bine în România decât în Africa de Sud, oamenii sunt mult mai buni și mă tratează cu mult respect și mă ajută cu orice pot. Încep încet să învăț limba română ca să înțeleg ce zic ceilalți.
Am venit aici să îmi încep cariera și cred că aici este un loc perfect de a începe deoarece pentru că este o bună oportunitate. Îmi doresc să stau cinci ani aici și să îmi iau cetățenia, iar marele meu vis este să joc la Cupa Mondială de rugby.”, a declarat sud-africanul Schwarz.
Noul lot al echipei de rugby a Universității Cluj pentru noul sezon:
Ovidiu Melniciuc (mijlocaș la deschidere), Ionuț Mazăre (mijlocaș la deschidere), Robert Hîncu (linia a doua), Cristian Murgoci (linia a treia), Paul Petucher (pilier), ANdrei Pricopie (flanker), Cristian Bumbac (centru), Marius Ferariu (flanker), Alexandru Herasim (mijlocaș la grămadă), Paul Herman (aripă), Denis Lupu (centru), Florin Marin (flanker), Daniel Barna (aripă), ALexandru Banu (centru), Claudiu Curcă (linia a doua), Andrei Căpușanu (pilier), Toma Marzac (mijlocaș la grămadă), Kuselo Moyake (flanker), Răzvan Bârlădeanu (taloner), Dragoș Damian (flanker), Alex Florea (taloner) Andrei Tătărău (aripă), Răzvan Costea (aripă), Teodor Ursu (fundaș), Petrică Mihalache (aripă), Vasiel Dragoș (flanker), Rohan Schwarz (taloner) și Dumitru Suler (pilier)
Președinte: Csaba Gal
Manager: Cristian Podea
Antrenor: Cristian Săuan

Noua competiție din rugbyul românesc intern, Liga Națională de Rugby, programează primele meciuri pe 16 aprilie. 14 echipe s-au înscris la start, practic toate echipele din fosta SuperLigă și cele din Divizia Națională de Seniori, mai puțin CSU Arad. Astfel, echipele înscrise CSM Știința Baia Mare, CSA Steaua, CS Dinamo, SCM-USAMVB Timișoara, U Cluj, CS Știința Petroșani, CS Năvodari, RC Bârlad, CSM Galați, RC Grivița, RC Gura Humorului, CSU Alba Iulia, CSM Suceava, Poli Iași au fost împărțite în două grupe, ținându-se cont pe cât posibil de criteriul geografic.
Grupa A:
SCM-USAMVB Timișoara
CSM Știința Baia Mare
CSU Alba Iulia
CSU Cluj
CSM Suceava
Știința Petroșani
RC Gura Humorului
Grupa B:
CS Dinamo
CSA Steaua
Poli Iași
CS Năvodari
RC Grivița
RC Bârlad
CSM Galați
Primele două clasate din fiecare grupă se califică în play-off, următorele din fiecare grupă vor juca în play-out. Atât în play-off, cât și în play-out, echipele pornesc de la 0 puncte.