INTERVIU Dorian Railean: „Unii ar spune că am făcut un pas înapoi venind în Liga a 3-a din România. Nu regret că am fost la Comuna Recea și acum la Unirea Dej”

Unirea Dej a avut parte de un sezon de excepție, reușind să termine pe locul 2 în grupa B a play-out-ului, din postura de nou promovată. În ciuda bugetului mic și a unui lot cu o medie de vârstă redusă, formația din Dej aflată sub bagheta lui Dragoș Militaru a reușit rezultate peste așteptări în acest sezon reușind să treacă de echipe cu un lot mult mai valoros precum CSA Steaua sau FC Buzău.

Unul dintre artizanii acestei reușite, a fost goalkeeper-ul Dorian Railean, care a avut parte de un sezon foarte bun reușind să țină poarta intactă în 12 meciuri din 24 în campionat. Realizările portarului din Republica Moldova nu au fost trecute cu vederea, astfel că a fost selecționat în naționala Republicii Moldova atât în timpul sezonului cât și acum pentru campania din vară.

Aflat în pregătire cu naționala Republicii Moldova pentru meciurile din Nations League, Dorian Railean și-a rupt din timp și a acceptat să acorde un amplu interviu site-ului SportulClujean.ro.

„În România nu există condiții cum sunt cele de la Sheriff Tiraspol”

S.C.: Unde ai făcut primii pași în fotbalul profesionist?

D.R.: Primii pași în fotbalul profesionist i-am făcut la Dacia Buiucani, la ora actuală Dacia Chișinău, nu am stat mult acolo și am plecat la Sheriff Tiraspol, unde am stat 6 ani, iar apoi m-am întors la seniori, înapoi la Dacia Chișinău.

S.C.: Într-un interviu pentru Creatlon ai declarat că majoriatea jucătorilor moldoveni nu vor să joace la Sheriff Tiraspol. Din ce motiv?

D.R.: Există o presiune foarte mare pe jucătorii moldoveni acolo. Conducerea consideră că pentru un rezultat negativ trebuie să răspundă jucătorii moldoveni, dar aș spune că aceștia nu sunt apreciați la echipă. Înainte era puțin diferit, când regulamentul preciza că trebuia să fie 4 conaționali în teren, iar dacă mergeai aveai o siguranță că vei juca. În Republica Moldova s-a scos acest regulament la ora actuală și nu există nicio regulă privind tinerii, astfel că poți evolua numai cu străini. N-aș vrea să spun aceste lucruri în sens negativ despre Sheriff. Acolo există o bază de pregătire cum nu sunt în multe campionate țări în Europa și nu există în România și în plus salariile la zi.

Mai aud pe la televizor că spun mulți că Sheriff au salarii la jucători de 3.000- 5000 de euro, dar cred că astea erau acum vreo 15 ani. O echipă cu asemenea condiții ar trebui să fie an de an în Champions League, dar cu părere de rău campionatul intern nu prea le permite să crească pentru că nu este unul atât de puternic.

foto: Publica.md

S.C.: Ai trecut pe la mai multe echipe în prima divizie din Republica Moldova. La echipă te-ai simțit cel mai bine?

D.R: În campionatul intern am fost la Dacia Chișinău. După am plecat la Sfântul Gheorghe Suruceni și la Petrocub Hîncești. Am avut noroc de grupul în care am fost și m-am simțit bine la toate echipele, dar cred că cele mai faine grupuri le-am avut la Dacia și la Sfântul Gheorghe.

S.C.: Unii ar spune că ai făcut un pas înapoi, dar ce te-a determinat să mergi în România la Comuna Recea?

D.R.: Poate unii ar spune, dar pentru mine a fost invers. Am plecat pentru că trebuia să ies din zona de confort după mai multe sezoane în prima divizie din Moldova și mi-am dorit o provocare. M-a durut pe mine la început, după 150 de meciuri în prima divizie, plus că atunci eram convocat la națională, să merg în probe la Comuna Recea, o echipă „no name” din Liga a 3-a din România, dar trebuia să fac asta. Timpul a arătat că am făcut un pas corect în viața mea. Nu regret că am fost la Comuna Recea, iar acum la Unirea Dej.

„N-am întâlnit niciodată suporteri care să nu te critice și să-ți fie alături cum sunt aici”

S.C.: Cum ți se pare echipa celor de la Unirea Dej, atmosfera din grup?

D.R.: Sunt foarte mulțumit de grup, de echipă, antrenori și de tot ce este acolo. Avem o echipă tânără, cu media de vârstă la 22 de ani și jucăm cred cel mai frumos fotbal. Nu cred că am fost dominați în campionat de nicio echipă, indiferent că era Petrolul, Hermannstadt sau Universitatea Cluj. Fiecare echipă care venea la Dej se ruga pentru un punct, iar dacă îl obțineau era deja o sărbătoare. În toate meciurile am avut ocazii de a marca, dar cred că uneori am stat mai rău la realizarea lor.

S.C.: Cum ai analiza sezonul petrecut la Unirea Dej? Ai avut multe meciuri bune, iar în 12 dintre ele n-ai primit gol.

D.R.: Pentru mine a fost un sezon chiar foarte bun. Meritul este și al antrenorilor și colegilor mei, iar când mă gândesc la 12 meciuri fără gol primit din 24 în campionat la o echipă nou promovată e ceva incredibil. Ne-au despărțit 5 puncte de play-off în sezonul regular, fapt destul de bun pentru o echipă nou promovată, iar în play-out am avut cea mai bună defensivă și al doilea atac.

foto: Unirea Dej

S.C.: Ce adversar ți s-a părut cel mai dificil?

D.R.: Sincer mi-e greu să spun. La meciul cu CSA Steaua când au venit cu 400 de spectatori, la început au fost foarte montați și păreau că joacă „acasă”, dar după am reușit să câștigăm cu 2-1. Mi-a plăcut Buzăul în deplasare, o echipă bună, care avea șansa de a intra în play-off. Un meci interesant a fost cu „U” Cluj și cu Petrolul. La Petrolul s-a văzut experiența, când la noi s-a accidentat Alin Burdeț în minutul 50, iar pentru cel care a intrat atunci a fost dificil într-o partidă cu așa miză, presiune.

S.C.: Ce obiective ai la Unirea Dej în următorul sezon?

D.R.: La nivel de lot cred că fiecare dintre noi trebuie să ne îmbunătățim. Eu dacă am avut 12 meciuri fără gol primit aș vrea ca în următorul sezon să am 13. Mi-aș dori ca cele 5 puncte care ne-au lipsit în play-off să existe de această dată și să fim și noi în grupa de promovare. Ne gândim să face totul treptat și mai întâi să ajungem în play-off, iar la fotbalul pe care îl practicăm cred că spectatorilor le-ar face plăcere să ne urmărească la TV.

S.C. Ai un mesaj pentru fanii Unirii Dej?

D.R.: Sunt niște fanii extraordinari. Au venit pentru noi la Brașov și în toată țara și au fost mereu cu noi. N-am întâlnit niciodată suporteri care să nu te critice. Indiferent de rezultate au fost alături de noi. Le mulțumesc suporterilor și tuturor din Dej pentru ceea ce au făcut pentru noi și îmi doresc să vină în număr cât mai mare în sezonul următor.

„Merg la națională încrezător la națională și nu mă gândesc la remize sau înfrângeri”

S.C.: Cum ți se pare fotbalul din prima divizie a Moldovei comparativ cu cel din România? Există așa mari diferențe?

D.R.: Ca organizare, Liga 2 aș spune că este puțin mai sus decât prima divizie din Moldova. La buget, dacă este să excludem Sheriff Tiraspol sau Petrocub Hîncești, tot liga 2 ar fi mai sus, datorită banilor veniți din bugetul primăriilor. În Moldova noi nu avem așa ceva, acolo banii venind doar din privat. Nu există investitori în fotbalul din Moldova pentru că impozitele sunt foarte mari și nu se face nicio scutire. Pe de o parte faptul că primăriile investesc în fotbalul din România este un lucru bun pentru că doar așa poate crește nivelul fotbalului comparativ cu cel din Moldova. În campionate precum Kazahstan, Islanda, unde au fot investiți bani de la stat au apărut și rezultatele. Dacă o primărie are bani, e important să livreze către toate sporturile, nu numai către fotbal.

foto: Unirea Dej/ Dorian Railean

S.C.: În acest sezon ai avut parte de un debut într-un joc oficial la națională. Cum ți s-a părut acest moment?

Am mers cu gândul să joc și să demonstrez ceva. Nu m-am lăsat tras în jos de gândul că sunt la națională și să o las mai moale. În al doilea meci de atunci am fost eu titular, n-am luat gol timp de 120 de minute, ceea ce pentru națională conform unei statistici a fost un lucru bun. Plus coechipierii au jucat bine și cred că meritam să rămânem în grupă atunci. Eu sper ca suporterii să fi fost mulțumiți de prestația mea.

S.C.: Ce așteptări ai pentru meciurile care vor urma acum la națională?
D.R: După meciurile cu Kazahstan de ultima dată, am cele mai mare așteptări. Nu mă gândesc la rezultate de egalitate, la înfrângeri. Eu merg la națională și sunt încrezător alături de colegi, să realizăm maximul în cele 4 meciuri și să-i bucurăm pe suporterii naționalei Moldovei.

Mulțumim Dorian Railean și la cât mai mult succes în carieră!

Stroia Cătălin

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *