Demonstrație de campioană. U-BT Cluj a început cu dreptul finala cu CSO Voluntari. Fanii clujeni sunt așteptați sâmbătă la meciul 2

U-Banca Transilvania Cluj a început cu dreptul seria finalei Ligii Naționale cu CSO Voluntari și s-au impus joi seara, 26 mai, în BT Arena, scor 87-65, după o primă repriză în care oaspeții au fost superiori, însă campionii și-au arătat statutul de favorită certă la un nou titlu.

Ilfovenii au avut un început bun de joc în BT Arena și s-au instalat la conducere pe tabelă și mărind ecartul la cinci puncte (7-12).

Împinși de la spate de un public fenomenal, U-BT Cluj a redus din diferență la un punct la finalul primului sfert (15-16).

Voluntariul a oferit o replică solidă în fața campioanei en-titre și au controlat jocul și în debutul sfertului secund. Stewart a bifat o treiță care a apropiat-o pe U-BT la șase puncte (20-26). Diferența pe tabelă s-a mărit la zece puncte diferență, 20-30, dar Brandon Brown a ținut-o în joc pe „U” cu o aruncare de trei puncte.

U-Banca Trsnsilvania a intrat condusă la pauza mare, însă o diferență mică de puncte (30-34), iar partea a doua se anunță una incendiară pe parchetul Sălii Polivalente din Cluj.

Oaspeții au început în forță sfertul trei, dar Brown a fost de altă părere și a trezit sala la viață cu cinci puncte bifate, scorul devenind 39-42. Deciziile brigăzii de arbitri condus de Marius Ciulin au iritat publicul, însă eficacitatea la aruncările de trei ale oaspeților au fost decisive.

Patrick Richard a reușit o treiță de senzație și a apropiat-o pe U-BT la doua puncte (42-44). Și tot „Petrică” a transformat o liberă.

Stewart a aruncat tribunele în aer cu o aruncare de trei puncte, iar gazdele s-au dus la conducere (46-44). Oaspeții au replicat și au egalat, dar Stipanovic a înscris și el.

Cele două formații au mers cap la cap, duelul fiind unul extrem de echilibrat.

U-BT Cluj s-au distanțat pe tabelă la două posesii, 52-48. După o primă parte ezitantă, clujenii s-au trezit și au pus stăpânire pe joc, mărindu-si ecartul de puncte la 7 (57-50).

Elijah Stewart a mai pus trei puncte pe sirenă și gazdele au ajuns la zece puncte diferență (60-50). Hogue a reușit un slam-dunk spectaculos pentru 63-52, iar sfertul trei a fost închis de un coș al lui Watson: 65-54.

Trupa lui Silvăsan a defilat în ultimul act al primului meci din finală și s-au distanțat la 22 de puncte: 76-54. Ilfovenii au căzut total fizic și nu au mai reușit să pună probleme campioanei.

Cu două minute înainte de finalul jocului, U-BT Cluj-Napoca a calmat jocul și au stat la adăpostul a 23 de puncte avantaj.

Confruntarea s-a încheiat cu 87-65, iar U-BT Cluj-Napoca are 1-0 în seria finalei cu CSO Voluntari.

Meciul 2 are loc sâmbătă, 28 mai, tot în BT Arena, de la ora 18:30.

Vasile Manu

13 ani de experiență în presa locală din Cluj. Am scris și acoperit toate domeniile de activitate, sport, politic, social, administrativ. Din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8