Campioana României la baschet masculin U-BT Cluj-Napoca a fost inclusă în cea de-a noua urnă la tragerea la sorți care va stabili grupele EuroCup din sezonul viitor.
Formațiile care vor participa în viitoarea ediție a sezonului 2022-2023 au fost împărțite în 10 urne, urmând să fie stabilite cele două grupe EuroCup, a doua competiție ca valoare din baschetul european.
Astfel, la stabilirea celor 10 urne au fost luate în calcul rezultatele din competițiile organizate de Euroleague Basketball în ultimii 3 ani.
Urnele pentru EuroCup, sezon 2022-2023
Urna 1
Hapoel Tel Aviv (Israel)
Joventut Badalona (Spania)
Urna 2
Gran Canaria (Spania)
Buducnost Voli Podgorica (Muntenegru)
Urna 3
Cedevita Olimpija Ljubljana (Slovenia)
Umana Reyer Veneția (Italia)
Urna 4
Dolomiti Energia Trento (Italia)
Frutti Extra Bursaspor (Turcia)
Urna 5
Turk Telekom Ankara (Turcia)
Lietkabelis Panevezys (Lituania)
Urna 6
Promitheas Patras (Grecia)
JL Bourg en Bresse (Franța)
Urna 7
Paris Basketball (Franța)
Ratiopharm Ulm (Germania)
Urna 8
Germani Brescia (Italia)
Hamburg Towers (Germania)
Urna 9
Slask Wroclaw (Polonia)
U-Banca Transilvania Cluj-Napoca
Urna 10
London Lions (Anglia)
Prometey (Ucraina)
Tragerea la sorți a grupelor EuroCup va avea loc vineri, 8 iulie, iar cele 20 de echipe vor fi împărțite în două grupe a câte 10 echipe.
Confruntările vor avea loc tur-retur, iar primele 8 clasate din fiecare grupă avansează în faza eliminatorie, care se va disputa într-o singură manșă, pe terenul echipei mai bine clasate în grupe.