Din calificări, în finală! Anna Blinkova, performanță uluitoare după o victorie dramatică în fața conaționalei Potapova!

Prima finalistă a turneului WTA 250, Transylvania Open 2022 este Anna Blinkova. Aceasta a învins-o în semi-finală pe conaționala sa, Anastasia Potapova după o partidă de două ore și jumătate. Bătălia rusoaicelor a fost foarte echilibrată dar greșelile de pe propriul serviciu în momente cheie au fost fatale Potapovei.

Primul set părea să fie un simplu 6-1 pentru Blinkova care se distanțase la 5-1, iar adversara sa a solicitat un time-out medical, în timpul setului. Nu a fost să fie așa, Potapova reușind să își adune puterile și să revină la 5-5, după care diferența a făcut-o în geme-ul următor câștigat la zero pe serviciul adversarei.

Potapova a fost nevoită să revină din spate și în setul secund în care Blinkova a condus cu 4-1 cât și cu 5-2. Anastasia părea că repeta scenariul primului set când a făcut break și avea egalarea în mână la 4-5. Două retururi câștigătoare au făcut ca Blinkova să își adjudece setul 2 și să ducă meciul în decisiv.

Publicul clujean a fost răsfățat cu tenis de cea mai înaltă calitate și în actul al treilea pe care Blinkova l-a controlat. Potapova a avut din nou șansa de a egala pe propriul serviciu, dar presiunea și-a spus cuvântul pentru sportiva de 21 de ani. Astfel Blinkova a câștigat și o va întâlni în finală pe învingătoarea dintre Xiyu Wang și Jasmine Paolini.

Anna Blinkova a avut un mesaj pentru spectatorii care au umplut polivalenta din Cluj:

„Vreau să mulțumesc fanilor mei că au venit până aici. Super energie, super atmosferă, care mi-au dat foarte multă energie pozitivă și m-au ajutat să câștig. A șadar mulțumesc tuturor și îi aștept la meciul de mâine în număr cât mai mare.”

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8