Boc își dorește ca „U” Cluj să aibă ca obiectiv „readucerea pepinierei cel puțin la nivelul la care a fost în vremurile bune, pe modelul Academiei lui Hagi”

Primarul Emil Boc a vorbit despre viitorul Universității Cluj într-o intervenție telefonică la un post local. Edilul își dorește un centru important de copii și juniori pentru alb-negru, pe modelul Academiei conduse de Gică Hagi și să rivalizeze cu proiectul de la malul mării.

Principalul obiectiv al Universității Cluj este realizarea unei academii puternice.

„Încă de la începutul proiectului mi-am dorit să readucem ceea ce Universitatea a avut, pepiniera de fotbal. Noi facem acum baza sportivă pentru Universtiatea, avem în analiză și alte structuri de baze sportive.

Deocamdată colaborăm cu UBB pentru a ne sprijini să facem față. Obiectivul pe care l-am stabilit e acela de a readuce pepiniera Universității Cluj cel puțin la nivelul la care a fost în vremurile bune. „U” Cluj este cunoscută pentru pepiniera de fotbal pe care a avut-o.

Încet, dar sigur, această reclădire intră sub umbrela Universității Cluj. Acum există colaborare cu Luceafărul, e bine, dar esența pe termen mediu și lung trebuie să fie Universitatea, brandul „U”. Avem în România un model de succes, Academia Hagi”, a declarat Boc la un post local.

Boc, apel la Guvern în problema Sălii Sporturilor „Horia Demian”

Boc vrea o descentralizare și în sport pentru a putea gândi o strategie la nivel local si a facut din nou apel către Guvern în problema Sălii Sporturilor „Horia Demian”, care ar trebui să intre în patrimoniul municipiului Cluj-Napoca.

„Baschetul e deja la nivel de cupe europene. Când se va face descentralizarea sporturilor, o bună parte din cluburi vor intra sub coordonarea orașelor. Atunci vom putea gândi o strategie. Ele sunt acum subordonate Ministerului Sportului și de aceea nu sunt ceea ce trebuie să fie. Când vor fi descentralizate, cu siguranță vom trece la un alt nivel.

De aceea am cerut și Sala „Horia Demian”, pe care o tot cerem, dar parcă nimeni nu ascultă. Cum să fie în țara asta performanță? Acea sală stă neîngrijită, nu se pot organiza competiții de nivel european pentru că nici un elementar aer condiționat nu există în sală. În același timp nu este dată administrației locale. Și după ne mirăm că nu există infrastructură și nici performanță”, a explicat primarul.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *