Miercuri seara, de la ora 20:00, primele două clasate în campionat, Farul Constanța și CFR Cluj, și-au dat întâlnire în Cupa României, la Constanța. Clujenii aveau nevoie de un egal pentru a se califica, în timp ce singura variantă pentru constănțeni era victoria.
Farul a fost în prim plan în primele secvențe ale jocului, Robert Moldoveanu ratând o ocazie imensă în secunda 10 a jocului. După fluierul de start, mingea a ajuns la el, l-a depășit în viteză pe Yuri și a tras puternic pe poartă, însă Scuffet a avut o intervenție de zile mari. Următorul jucător remarcat la constănțeni a fost Borza, însă nu în sensul bun al cuvântului. În minutul patru a avut o intervenție tare, cu talpa, la Billong și a primit cartonașul roșu. CFR a avut prima ocazie în minutul 12, după o centrare de pe partea stângă respinsă de fundașii Farului, mingea a ajuns la Bordeianu care a tras din afara careului puțin peste poartă. Roger a fost și el aproape de gol în minutul 15, Buzbuchi salvându-și echipa cu o intervenție în extremis. După doar un minut, veteranul Hoban putea marca unul din golurile anului din foarfecă, însă spre dezamăgirea clujenilor mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Restul reprizei s-a jucat aproape în totalitate în jumătatea Farului, dar fără ocazii importante, singura dată când mingea a fost aproape să intre în plasă a fost la un șut a lui Yeboah în minutul 44, care a trecut milimetric pe lângă poarta gazdelor.
A doua repriză a fost mai slabă din punct de vedere ofensiv, CFR nu a fost interesată să marcheze și Farul nu a putut să treacă de apărarea clujeană. Cea mai mare ocazie a actului secund a avut loc în minutul 52, Hoban s-a trezit cu mingea la picior în careul constănțenilor, însă trimite pe lângă poartă din doar 10 metri. Petrila a putut și el să dea lovitura în minutul 89, Buzbuchi însă a fost pe fază la șutul său de la aproximativ 20 de metri. Ocaziile se puteau răzbuna în minutul 90+1, când la singura ocazie mare a Farului, de după primirea cartonașului roșu, Teodor Bîrzu a șutat slab, dintr-o poziție ideală, pe mijlocul porții.
Meciul s-a terminat 0-0 și CFR Cluj termină pe primul loc în grupa C a Cupei României. Este prima dată după patru ani când feroviarii ajung în sferturile competiției. Clujenii urmează să joace în sferturi cu FC Argeș.