Revelația acestui sezon competițional 2022-2023 al Ligii a 2-a, Unirea Dej, va pleca într-un cantonament în străinătate în această pauză de iarnă pentru a crește condițiile de pregătire ale echipei.
Președintele executiv al clubului din Dej, Gabriel Magdaș, a anunțat într-o intervenție la un post de radio național că echipa face eforturi mari pentru a crește nivelul condițiilor de pregătire.
Reunirea Dejului, pe 10 ianuarie
„În 10 ianuarie ne vom reuni, vom avea două săptămâni de pregătire, după care vom pleca într-un cantonament în exterior. Apoi vom reveni, am fixat două amicale și ulterior vom juca prima etapă din 2023.
Trebuie să creștem condițiile de pregătire, trebuie «să ne dăm peste cap», să reușim să îmbunătățim condițiile băieților”, a declarat Gabriel Magdaș în urmă cu câteva zile pentru Sport Total FM.
Unirea Dej se află pe locul 5 la finalul primei părți a sezonului ligii secunde, cu 27 de puncte, având 7 victorii, 6 egaluri și 3 înfrângeri.
De asemenea, potrivit Federației Române de Fotbal, Unirea Dej este una dintre formațiile cu cel mai bun randament în Liga 2 în anul calendaristic 2022, în urma unei analize a ultimelor trei etape din sezonul regular 2021/22, play-off-ul & play-out-ul sezonului 2021/22, respectiv primele 16 etape din sezonul regular 2022/23 și a obținut media de puncte/ meci a echipelor în anul 2022.
Dejul este pe locul 3 în clasamentul ”Performerele anului 2022”, cu 1,92 puncte/ meci (14 victorii, 6 egaluri, 5 înfrângeri – 48 puncte).
Cei mai buni marcatori ai trupei lui Dragoș Militaru în primele 16 etape ale sezonului au fost: Angelo Cocian (8 goluri); Alex Pop (5) și Florin Blaj (3).
Cele mai multe assisturi le-au oferit: David MAFTEI (4), Angelo COCIAN (4) și Alex POP (3).
Cele mai multe minute bifate în acest sezon al Ligii a 2-a le-au avut: Angelo Cocian (1388), Al. Pop (1374), A. Burdeț (1318), D. Pop (1300), D. Maftei (1203).
Potrivit InStat, Dejul a reușit să marcheze cele mai multe goluri din afara careului (6), în primele 16 etape din Liga 2.