Derby încins în Gruia! CFR Cluj înregistrează al treilea egal din play-off și se îndepărtează de al 6-lea titlu consecutiv

CFR Cluj și FCSB au oferit un derby veritabil în încheierea etapei cu numărul 3 a play-off-ului Superligii României. Elevii lui Dan Petrescu au dominat prima repriză, reușind să deschidă scorul prin Daniel Bîrligea și au avut șanse de a-și dubla avantajul. Inspirația lui Florinel Coman din lovitură liberă a readus-o pe FCSB în joc, care a avut și un gol anulat în prelungiri.

Primul „11” a venit cu o surpriză din partea lui Dan Petrescu: jucătorul dat ca și indisponibil chiar de către el la conferința de presă premergătoare meciului, Ciprian Deac, a început meciul din primul minut.

Clujenii au început agresiv, reușind să se apropie periculos de careul lui Târnovanu în primele minute ale partidei. Karlo Muhar a fost primul care și-a încercat norocul, în minutul 11, cu un voleu din 18 metri, pe lângă poartă. Daniel Bîrligea a inițiat un contraatac extrem de periculos, mingea lipindu-se de atacantul CFR-ului. Acesta l-a deschis pe Janga, dar a recepționat mingea în unghi, iar finalizarea sa a fost parată de portar. Același Muhar și-a reglat tirul în minutul 16 cu un șut din aproape aceeași poziție, care a ridicat publicul din Gruia în picioare, dar balonul a trecut puțin peste bara transversală. CFR-ul și-a continuat șarjele ofensive prin Bîrligea, care l-a testat pe Târnovanu din afara careului cu un șut puternic.

Titularizarea lui Bîrligea, inspirația lui Petrescu

Nu a trecut mult până ca Bîrligea să deschidă scorul în urma unei scheme din corner. Centrarea lui Lovro Cvek a fost reluată de Burcă, mingea respinsă de portarul roș-albaștrilor a fost pusă în plasă de atacantul titularizat surprinzător de Dan Petrescu. FCSB a replicat printr-un șut slab al lui Miculescu din careul mic, Scuffet a reținut ușor.

În minutul 33, Ermal Krasniqi a fost în fața majorării avantajului după serviciul aceluiași Bîrligea, dar kosovarul a fost închis perfect de Târnovanu. Internaționalul de tineret din atacul CFR-ului a fost și el aproape de 2-0 la faza imediat următoare, când șutul său la firul ierbii a trecut puțin pe lângă bară. Roș-albaștrii au încheiat repriza cu o ocazie imensă. Florinel Coman l-a servit ideal pe Compagno în careul mic dar finalizarea italianului a fost scoasă de Scuffet.

FCSB egalează spectaculos în repriza a doua

Clujenii au început în forță și repriza secundă, amenințând poarta bucureștenilor prin Janga și Krasniqi în primele minute ale părții a doua. Din păcate pentru Dan Petrescu și CFR, Daniel Bîrligea, omul meciului până la acel moment, a ieșit accidentat în minutul 59.

În minutul 65, intrat în locul lui Bîrligea, Claudiu Petrila a înșirat trei adversari la marginea careului, dar finalizarea acestuia a fost lipsită de forță. Împotriva cursului jocului, FCSB a egalat în minutul 68 prin Florinel Coman, care a transformat impecabil o lovitură liberă din apropierea careului. Același Coman a trecut pe lângă dublă în minutul 83 după o fază frumoasă și un șut plasat la colțul lung.

Emmanuel Yeboah s-a apropiat și el de gol în minutul 87, dar l-a nimerit pe Târnovanu din unghi. În primul minut de prelungiri, fostul CFR-ist, Billel Omrani a marcat dar golul a fost anulat pe motiv de offside. Coman a avut șansa victoriei în gheată la ultima fază dar acesta s-a pierdut în driblinguri și a fost blocat de Scuffet.

Astfel, CFR Cluj înregistrează a treia remiză din tot atâtea posibile în play-off și se îndepărtează la 4 puncte de liderul Farul Constanța.

Pentru elevii lui Dan Petrescu urmează un meci pe teren propriu împotriva celor de la Sepsi OSK.

GALERIE FOTO © Sergiu Răzvan

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8