Portarul Universității Cluj, Andrei Gorcea a luat parte la conferința de presă premergătoare jocului cu FC Voluntari și a vorbit și despre semifinala cu UTA Arad, câștigată greu de alb-negri cu 1-0, dar și despre șansa pe care o vor avea de a disputa finala Cupei României.
Gocea a contribuit și el decisiv la calificarea în finala Cupei României, prin intervențiile sale providențiale și susține că ar fi un lucru fantastic pentru ca ei să ridice trofeul.
„Da, având în vedere și rezultatul dintre Chindia și Craiova, ne putem ușura mult munca în ultimele trei etape, să nu avem acea presiune. Nu suntem salvați matematic și trebuie să tratăm meciurile în mod serios. Ok, ne-am calificat în finala Cupei și am realizat un lucru foarte mare, dar trebuie să rămânem focusați și pe campionat„, a declarat Sabau.
Despre meciul cu UTA din Cupa Romaniei
„Atmosfera a fost incredibilă, așa cum e la fiecare meci de acasă. N-am mai jucat o semifinală. Am avut o oportunitate mare și eu și echipa să realizăm un obiectiv măreț. Cred că nimeni nu se gândea la începutul sezonului că putem ajunge în finală și să fim aproape matematic salvați de la retrogradare. Lucrurile chiar decurg foarte bine.
Țin minte că eram în galerie când s-a jucat semifinala cu CFR și apoi a venit finala cu FCSB. E un lucru mare, îți dai seama. Anul trecut, pe vremea asta, eram dezamăgiți de meciul cu Hermannstadt. Apoi a venit o bucurie imensă prin promovarea în prima ligă. Acum urmează finala Cupei și lucrurile decurg foarte bine„, a mai declarat portarul.
Despre scenariile apărute în presă cu privire la faptul că formațiile din play-off și-ar dori ca Universitatea să câștige Cupa României din prisma faptului că nu poate evolua în cupele europene.
„Am citit și eu ceva. Lumea vorbește. Noi ne facem treaba în teren. Jucăm pentru noi și pentru suporteri, nu pentru alte echipe ca să-și facă ele alianțe și combinații. Probabil nu se așteptau nici cei din conducere să ajungem în finala Cupei. Ar fi un lucru fantastic să ridicăm noi trofeul. Rămâi cu ceva după cariera de jucător, pe lângă partea financiară”.
Despre șansele ca el să continue pe banca lui „U„ Cluj și din sezonul viitor, jucătorul a răspuns.
„Decizia îi aparține lui Mister până la urmă. Noi vrem să avem continuitate. Putem să formăm un nucleu frumos. Avem o echipă din ce în ce mai omogenă și e clar că e bine să ai continuitate. Cu siguranță toată lumea își dorește să nu fie atâtea schimbări”.