Echipa de baschet feminin a Universității Cluj a pierdut eroic primul meci oficial în Europa după o absență de 20 ani din competițiile europene, învinsă joi, 21 septembrie, de mult mai experimentata formație din Grecia, Eleftheria Mouschatou, scor 47-62 (11-11 / 11-20 / 19-15 / 6-16).
După un prim sfert foarte bun făcut de „U” Cluj, încheiat la egalitate, scor 11-11, în sfertul al doilea, grecoaicele au fost echipa mai bună și mai experimentată.
Sfertul secund s-a încheiat 11-20, iar scorul la pauza mare a fost o diferență confortabilă pentru formația din Grecia, scor 22-31.
Nivelul de valoare și-a spus cuvântul, iar clujencele și-au asumat statutul de outsider.
De la „U” Cluj, cea mai bună marcatoare în prima parte a fost Olena Boiko, autoare a 6 6 puncte, urmată de Elisabeth Pavel și Alexis Pană, ambele cu câte 5 puncte.
Eleftheria le-a avut ca principale marcatoare și totodată cele mai periculoase pe Katarina Zec, cu 12 puncte, urmată de Anne Bickle, cu 8 puncte.
În sfertul al treilea, Universitatea a apăsat pedala de accelerație și a ieșit mult mai montată de la cabine, reușind să se apropie la patru puncte pe tabelă, grație incursiunilor trioului Pană – Uiuiu – Liubinets (27-31).
Veronika Liubinets a apropiat-o pe „U” la două puncte, 34-36, dar grecoaicele au refăcut avantajul de patru puncte. Confruntarea dintre cele două formații e una echilibrată, meciul e plăcut și deschis. Kincso Kelemen a transformat două libere pentru 38-40, iar Pană a transformat o liberă două (39-40).
Puținii spectatori prezenți în Sala Polivalentă au simțit forma bună a clujencelor și le-au încurajat. Alexis Pană a obținut un coș cu fault, iar gazdele au preluat conducerea (41-40). Minunea nu a durat mult, iar un coș de trei al grecoaicelor a readus-o din nou pe Eleftheria în avantaj (41-43).
Sfertul trei s-a încheiat cu un avantaj minim pe tabelă pentru Moschatou: 41-46, însă alb-negrele pregătite de grecul Ioannis Koukos au avut o evoluție curajoasă și au luptat eroic, de la egal la egal.
Experimentata jucătoare Alexandra Uiuiu deschis ultimul act al jocului cu o aruncare de trei puncte, iar diferența a scăzut la o posesie (44-46).
Jocul a fost unul strâns în sfertul patru, însă oaspetele au avut o viteză în plus și s-au menținut la conducere. În ciuda oboselii și a efortului fizic mult prea mare, clujencele au luptat ca niște eroine și au încercat să forțeze revenirea pe tabelă, însă fără succes (44-53).
Nu a fost să fie o remontada spectaculoasă, iar primul meci într-o competiție europeană pentru formația feminină de baschet a Universității Cluj s-a încheiat la o diferență condiderabilă de 15 puncte pentru oaspetele de la Eleftheria Moschatou (47-62).
După un prim sfert foarte bun făcut de „U” Cluj, încheiat la egalitate, scor 11-11, în sfertul al doilea, grecoaicele au fost echipa mai bună și mai experimentată. Sfertul secund s-a încheiat 11-20, iar scorul la pauza mare a fost o diferență confortabilă pentru formația din Grecia, scor 22-31. Nivelul de valoare și-a spus cuvântul, iar clujencele și-au asumat statutul de outsider.
De la „U” Cluj, cea mai bună marcatoare în prima parte a fost Olena Boiko, autoare a 6 6 puncte, urmată de Elisabeth Pavel și Alexis Pană, ambele cu câte 5 puncte.
Eleftheria le-a avut ca principale marcatoare și totodată cele mai periculoase pe Katarina Zec, cu 12 puncte, urmată de Anne Bickle, cu 8 puncte.
În sfertul al treilea, Universitatea a apăsat pedala de accelerație și a ieșit mult mai montată de la cabine, reușind să se apropie la patru puncte pe tabelă, grație incursiunilor trioului Pană – Uiuiu – Liubinets (27-31).
Veronika Liubinets a apropiat-o pe „U” la două puncte, 34-36, dar grecoaicele au refăcut avantajul de patru puncte. Confruntarea dintre cele două formații e una echilibrată, meciul e plăcut și deschis. Kincso Kelemen a transformat două libere pentru 38-40, iar Pană a transformat o liberă două (39-40).
Puținii spectatori prezenți în Sala Polivalentă au simțit forma bună a clujencelor și le-au încurajat. Alexis Pană a obținut un coș cu fault, iar gazdele au preluat conducerea (41-40). Minunea nu a durat mult, iar un coș de trei al grecoaicelor a readus-o din nou pe Eleftheria în avantaj (41-43).
Sfertul trei s-a încheiat cu un avantaj minim pe tabelă pentru Moschatou: 41-46, însă alb-negrele pregătite de Grecul Ioannis Koukos au avut o evoluție curajoasă și au luptat eroic, de la egal la egal.
Alexandra Uiuiu deschis ultimul act al jocului cu o aruncare de trei puncte, iar diferența a scăzut la o posesie (44-46).
Jocul a fost unul strâns în sfertul patru, însă oaspetele au avut o viteză în plus și s-au menținut la conducere. În ciuda oboselii și a efortului fizic mult mai mare, clujencele au luptat eroic și au încercat să forțeze revenirea pe tabelă (44-53).
Nu a fost să fie o remontada spectaculoasă, iar primul meci într-o competiție europeană pentru formația feminină de baschet a Universității Cluj s-a încheiat la o diferență condiderabilă de 15 puncte pentru oaspetele de la Eleftheria Moschatou (47-62).
Foto (c): Marius Jucan