CFR Cluj s-a calificat în sferturile Cupei României

Rapid București și CFR Cluj s-au luptat pentru un loc în sferturile Cupei României, care la finele celor 90 de minute, ardelenii au obținut biletele calificării, în urma remizei, 0-0, reușind să se califice de pe locul 2 din Grupa B. 

Primele atacuri periculoase le-a aparținut ardelenilor și au dat impresia că sunt mai prezenți, având o dorință mai mare de a accede în sferturile Cupei României. În mai puțin de 12 minute, trupa lui Mandorlini a obținut 6 cornere, dominând în totalitate prima parte a reprizei. După o recuperare a defensivei rapidiste, bucureștenii puteau deschide scorul prin Săpunaru sau Papeau, dar ambilor le-au fost blocate șuturile. Înaintea primei reprize, Matei Ilie a risipit o ocazie mare în careul advers, nereușind să își încadreze șutul pe spațiul porții.

În actul secund, formația din Giulești a schimbat jocul și au avut marile ocazii de a debloca tabela. Mai întâi, Ioniță a primit balonul la marginea careului și a șutat în forță cu stângul, dar balonul a fost deviat, ca mai apoi să lovească plasa laterală. Apoi, camerunezul Soni a pătruns în careu și a șutat plasat, dar goalkeeperul Sava a plonjat perfect. Întreaga repriză, CFR s-a aflat sub asediu, dar defensiva a rezistat, iar obiectivul propus și l-au îndeplinit.

În urma celorlalte rezultate încheiate din Grupa B, Universitatea Cluj își continuă drumul în sferturile Cupei României. Astfel, CFR și U Cluj vor afla de-abia mâine adversarii din sferturi, favorite la calificare din Grupa A, fiind Corvinul Hunedoara și Petrolul Ploiești.

Următorul duel pentru CFR e în Gruia, în compania liderului, FCSB. Partida se va desfășura duminică, de la ora 20:00, în cadrul etapei #19, penultima din acest an.

 

 Echipele de start:

Rapid: Moldovan – Braun, Săpunaru, Iacob, Borza – Kait, Oaidă, Funsho – Borja Valle, Soni, Papeau
Rezerve: Drăghia, Dr.Grigore, Onea, Albu, Ioniță, Cîrjan, Pănoiu, El Sawy, Tsoumou
Antrenor: Cristiano Bergodi

CFR Cluj: Sava – Mogoș, Kresic, M.Ilie, Camora – Tachisidis, Muhar, Avounou – Deac, Bîrligea, Krasniqi
Rezerve:Hindrich, Juricic, Muhar, R. Filip, L.Mihai, Guigui, Cvek, Boben, Fică
Antrenor:Andrea Mandorlini

Alexandru Florea

Un simplu student pasionat de jurnalism sportiv, urmărind cu determinare fiecare oportunitate de a învăța și progresa. Îmi propun să aduc informații autentice și captivante din lumea sportului, contribuind la diversitatea și prospețimea jurnalismului!

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *