ZIUA DERBY-ului: Sabău, înaintea derby-ului cu CFR Cluj: „Ne dorim, să avem curaj să jucăm, să obținem un rezultat bun”

Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a prefațat derby-ul cu rivala CFR în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei din această seară, de la ora 19:45, din Gruia.

Tehnicianul alb-negrilor își dorește ca elevii săi să aibă curaj să joace, să arate bine și să obțină un rezultat bun. Sabău crede că CFR este un adversar puternic, chiar și dacă trece printr-o perioadă nefastă și nu a mai câștigatde 8 meciuri.

„Sper să arătăm bine, asta ne dorim, să avem curaj să jucăm, să obținem un rezultat bun, dar ce vreau și îmi doresc să văd la jucători este mai mult curaj în a ține de mine, de a se arăta la joc, a avea încredere în ei, plăcerea de a juca fotbal. Să îi văd că trăiesc jocul ăsta frumos de fotbal, că nu le este teamă.

Asta îmi doresc să văd în primul rând la jucători. De foarte multe ori asta am arătat, plăcerea de a juca, curajul de a ține de minge, de a ne demarca tot timpul, de a găsi soluții, nu să jucăm cum am făcut cu Oțelul, minge lungă, mingea a doua, nu suntem capabili de așa ceva.

Vom întâlni un adversar care în momentul de față nu arată bine pentru o echipă care și-a propus câștigarea campionatului, vin după o serie de meciuri fără rezultate bune, e clar că vor fi foarte motivați. (…)

E o presiune în plus (n.red. discuțiile apărute la CFR Cluj din cauza rezultatelor slabe), dar ei au experiență, nu cred că asta îi împiedică să joace. Nu au rezultate, cu Sepsi au avut posibilitatea să facă 2-0, dar au venit acele mici nesincronizări, apatie, lipsa de concentrare în momentele cheie. Sunt problemele lor, mă interesează mai puțin.

E o echipă cu un lot numeros, competitivă, cu jucători care au evoluat la un nivel bun, cu jucători care au câștigat campionate. Putem spune că este echipa favorită, dar noi am jucat meciuri cu echipe care plecau cu prima șansă și am întors de la 0-2.

Nimeni nu ne dădea nicio șansă și am câștigat cu 3-2. Dacă suntem pregătiți, cu mintea acolo, putem fi o nucă tare. Suntem o echipă bună, am demonstrat asta”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la conferința de presă.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *