Clujeanul Alin Miclăuș, selecționer regional al naționalei U16 de rugby a României

Fondator al clubului Rugby Cluj Junior, în cadrul căruia activează ca președinte și antrenor, Alin Miclăuș a fost numit selecționer regional al echipei naționale de rugby U16 (sub 16 ani), zona Transilvania. 

În noua sa poziție din cadrul Federației Române de Rugby (FRR), Miclăuș va face echipă cu un alt reputat antrenor la nivel de copii și juniori, Răzvan Popovici, fost jucător al echipei Universitatea Cluj. Băimăreanul va ține sub observație jucătorii din cadrul categoriei de vârstă U18.

Pentru o mai bună monitorizare și pregătire a sportivilor, Biroul Federal din cadrul FRR a anunțat că a desemnat șase antrenori care să urmărească îndeaproape activitatea și evoluția tinerilor rugbyști din țară. Astfel, alături de Alin Miclăuș și Răzvan Popovici au fost însărcinați cu aceleași atribuții tehnicienii Andrei Varvaroi și Florin Ibănescu pentru zona Moldova, respectiv Cristian Cojocaru – zona Dobrogea și Daniel Nainer – zona Muntenia. 

„Principala responsabilitate a antrenorilor regionali este de a identifica, monitoriza și pregăti în cadrul selecționatelor regionale sportivi ce vor putea face parte din echipele naționale de juniori. Aceștia vor colabora direct cu antrenorii de juniori ce aparțin de cluburile din regiunea respectivă, în vederea îmbunătățirii permanente a nivelului de performanță al sportivilor selecționați”, a anunțat FRR, pe site-ul oficial. 

„Am primit cu entuziasm și cu responsabilitate propunerea Federației Române de Rugby. Este onorantă această ipostază. Rezultatele obținute de clubul nostru din ultimii ani au contat în alegerea FRR și vreau să le mulțumesc sportivilor și antrenorilor din cadrul Rugby Cluj Junior pentru munca și dăruirea lor fără de care nu as fi obținut această responsabilitate. 

Cunosc majoritatea copiilor din regiune de la această categorie de vârstă, deoarece este generația alături de care eu am început antrenoratul la U10 în 2017 și pot să spun cu toată încrederea că, copiii de la Rugby Cluj Junior au evoluat și datorită adversarilor din regiune care practică un joc de rugby foarte bun. 

Îmi doresc o colaborare foarte strânsă cu toți antrenorii din regiune, astfel încât Transilvania să propună spre loturile naționale de juniori copii cât mai bine pregătiți. Această numire nu este un succes personal, ci unul al clubului nostru. Sigur că este și o responsabilitate uriașă, dar eu niciodată nu am fugit de provocări”, a declarat Alin Miclăuș.

Anul trecut echipele din cadrul Rugby Cluj Junior, club înființat de noul selecționer regional, au cucerit patru medalii. Două de aur, la categoriile U14 și U15, una de argint la U16 și o medalie de bronz la U12. De asemenea, reamintim că Alin Miclăuș a fost desemnat antrenorul anului (categoria mini-rugby) în cadrul Galei „Superlativele rugbyului românesc 2022”.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *