Derby-ul Transilvaniei în LNBM. U-BT Cluj-Napoca primește vizita lui CSU Sibiu

Echipa de baschet masculin U-BT Cluj-Napoca a revenit joi în țară după meciul din Lituania, iar astăzi, 10 februarie, va avea parte de un nou meci în campionat, Derby-ul Transilvaniei, cu CSU Sibiu.

Meciul va avea loc în Sala Sporturilor „Horia Demian”, de la ora 18:00, iar biletele pot fi achiziționate printr-un click AICI. Duelul va fi transmis în direct și pe FRB TV.

Gruparea clujeană a realizat o performanță istorică în acest an, calificându-se în sferturile de finală ale BKT EuroCup. În ciuda înfrângerii suferite în Lituania, împotriva celor de la Lietkabelis, alb-negrii au fost ajutați de jocul rezultatul după ce Dreamland Gran Canaria, nimeni alta decât câștigătoarea competiției, a pierdut în Muntenegru, cu Buducnost și a lăsat-o pe U-BT Cluj pe locul secund în Grupa B.

Astfel, în luna martie, U-Banca Transilvania se va lupta pentru un loc în semifinale cu învingătoarea dintre London Lions și Turk Telekom Ankara.

U-BT Cluj-Napoca, neînvinsă în campionat de zece meciuri

Lideri în Grupa 1-10 și neînvinși în campionat, baschetbaliștii clujeni vor da astăzi peste BC CSU Sibiu, într-o confruntare de tradiție pentru ambele cluburi. Va fi prima întâlnire a sezonului între cele două, deoarece BC CSU Sibiu a jucat în cealaltă grupă. Sibienii au terminat Faza I a campionatului cu un bilanț de 9 victorii și 7 înfrângeri. CSU vine la Cluj după eșecul împotriva Coronei Brașov, scor 97-93.

Mihai Silvășan, înaintea jocului cu Sibiu

„Va fi un meci interesant din punctul nostru de vedere. Venim după o înfrângere și un joc nu prea bun în Lituania. Avem și mici probleme cu jucătorii, însă ne dorim foarte mult să câștigăm acest meci. Este ultima repetiție înaintea Cupei României.

Bryce jones este cu semnul întrebării, deoarece trebuie să își facă o operație la dinți. Guzman încă nu e apt pentru a evolua, însă toți ceilalți vor. Jucăm cu o echipă destul de în formă și vor veni aici să încerce să câștige cu siguranță, deci trebuie să fim pregătiți!„, a declarat antrenorul campioanei.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *