Rapid se impune în derby-ul feroviar din Gruia: Mutu, răpus de fosta echipă

Trupa lui Adrian Mutu își încheie seria de invincibilitate de pe propriul teren, chiar în fața fostei sale echipe, Rapid București, scor 0-1, grație unicului gol marcat în prima repriză de Damjan Djokovic și astfel coboară pe locul 3 în Superliga.

Primele 10 minute ale partidei au aparținut în totalitate formației din Giulești, fapt ce a dus la deblocarea tabelei, încă din minutul 10.

După primele două oportunități de a marca, prin Krasniqi, care a șutat puțin pe lângă poartă, respectiv Burmaz care nu i-a pus mari probleme lui Sava. a urmat golul, în urma unei bâlbâieli în defensiva ardelenilor, fostul mijlocaș din Gruia a reușit să expedieze balonul spre poartă, goalkeeperul Sava rămânând fără reacție.

Replica ardelenilor a venit destul de repede, iar trupa lui Mutu ar fi putut restabili egalitatea, prin Mogoș, dar șutul expediat din interiorul careului a fost reținut ușor de Aioani.

Intensitatea jocului a crescut la finele primei reprize, cele două echipe prestând un joc plăcut în fața celor aproximativ 12.000 de spectatori prezenți pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Feroviarii au revenit de la vestiare cu forțe proaspete, creându-și ocazii mari încă din primele minute ale actului secund. Mai întâi, grecul Tachtsidis a trimis balonul spre poartă, dar fundașul Onea s-a opus și a blocat șutul. Și Mogoș a mai ratat odată, trimițând puternic balonul direct în plasa laterală.

Echipa condusă de Cristiano Bergodi nu s-a lăsat mai prejos, iar în decurs de doar trei minute și-a trecut în cont cele mai mari ocazii ale actului secund prin kosovarul Krasniqi și Rrahmani, dar Sava a reușit să-și salveze formația în cele două rânduri.

Prestația jocului a scăzut destul de repede pentru CFR Cluj, iar jucătorii nu au dat vreun semn că ar putea înscrie golul egalizator care să îi readucă în meci, fiind total lipsiți de inspirație și soluții.

Până la finalul celor 90 de minute, Rapid a răsuflat destul de ușor, neavând probleme mari în defensivă, obținând o victorie importantă în deplasarea de la Cluj.

Astfel, în urma acestei înfrângeri, trupa lui Mutu face schimb de locuri cu Rapid București, coborând pe locul 3 și distanțându-se de liderul FCSB, mai exact la 9 puncte.

Etapa viitoare, CFR Cluj se va deplasa la Craiova în cadrul etapei cu numărul #26 pentru duelul cu FCU Craiova 1948, sâmbătă, de la ora 21:30.

Echipele de start:

CFR Cluj: Sava – Mogoș, M. Ilie, Boben, Cr. Manea – Muhar, Keita, Tachtsidis – C. Deac, Bîrligea, Otele
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean – Camora, Ajeti, Kresic, Mamic, R. Filip, Fica, El Kaddouri, Serebe, Michael
Antrenor: Adrian Mutu

Rapid: Aioani – Onea, Săpunaru, Iacob, Borza – Al. Albu, Djokovic – Krasniqi, Burmaz, Papeau – Rrahmani
Rezerve: Drăghia – I. Cristea, Braun, Dr. Grigore, Hromada, Oaidă, Cîrjan, Bamgboye, Hasani, Petrila, El Sawi, Ioniță
Antrenor: Cristiano Bergodi

Foto (c) Mihai Rusu / sportulclujean.ro

Alexandru Florea

Un simplu student pasionat de jurnalism sportiv, urmărind cu determinare fiecare oportunitate de a învăța și progresa. Îmi propun să aduc informații autentice și captivante din lumea sportului, contribuind la diversitatea și prospețimea jurnalismului!

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8