Președintele lui CFR Cluj, Cristian Balaj, a ajuns la final de contract în Gruia și nimeni nu i-a propus prelungirea contractului, deși patronul Neluțu Varga i-a promis că va fi „pe viață” la CFR.
Balaj a intrat în ultimele luni de contract cu CFR, dar acesta a susținut că nu a avut nicio discuție cu conducerea pentru prelungirea contractului.
„Îmi expiră contractul la vară, s-ar putea să nu îl mai prind. Avem contract până în iunie și nu am primit reînnoirea”, a spus Balaj la Fanatik Superliga.
„Domnul Varga spunea că o să fiu pe viață la CFR Cluj, dar acum să vedem cât trăim. Este într-o perioadă în care are multe proiecte noi și de succes în care a investit. Să investești și în fotbal nu este la îndemâna oricui”, a mai spus Balaj.