Handbalistele lui „U” Cluj au încheiat sezonul regular și vor juca în Turneul Final Four

Echipa de handbal feminin a Universității Cluj a îmncheiat pe locul 2 Seria C a Diviziei A, după ce a cedat duminică, în ultima etapă, în deplasare, pe terenul liderului CSM Deva, cu scorul de 32-25 (13-13).

Confruntarea dintre cele două formații a fost una echilibrată pe durata ei, iar în minutul 55 gazdele aveau doar un punct avantaj în fața clujencele. Deva a fost mai lucidă și mai determinată pe final și a reușit să se desprindă decisiv pe tabelă și să își adjudece victoria.

Cele mai bune marcatoare ale Universității Cluj au fost Cristina Crețu 7, Mihaela Ani-Senocico 6, Larisa Șerban 5, Sahra Racho și Alexandra Ploscar câte 3, și Ana Maria Stana 1 gol, iar poarta a fost apărată de Mădălina Pușcaș, Maryna Dumanska și Denisa Pop.

„Chiar dacă meciul de la Deva nu a avut însemnătate ca și poziție în clasament sau punerea în pericol a calificării la turneul final, noi l-am tratat ca pe un meci de campionat în care am vrut, ca de fiecare data să câștigăm. Din păcate de ce mi-a fost frică nu am scăpat și anume că plătim tribut lipsei de jucătoare de același nivel sau nivel apropiat, lucru pe care echipa din Deva îl are.

A fost un ultim test pentru noi înaintea turneului final de la care avem așteptări mari. Scorul de la Deva cred că nu reflectă realitatea dar până la urmă nu contează, înfrângerea este înfrângere.

Mergem la Iași foarte încrezători că putem să facem jocuri bune. Chiar dacă suferim la capitolul numeric, compensăm cu o echipă omogenă, dornică de afirmare și de lucruri mari.

Sper ca la ora primului meci să fim în formula completă , sănătoși și în cea mai bună formă. Eu nu pot decât să felicit aceste fete pentru tot ceea ce fac, pentru munca pe care o depun și pentru faptul că, împotriva tuturor greutăților vor să facă performanță”, a declarat antrenorul Ioan Ani-Senocico, citat de u-cluj.ro.

Cele opt echipe calificate la Turneul Final, care se va desfășura la Iași în perioada 10-12 mai, sunt:

CSM Slatina (seria A, locul 1)

Activ Prahova Ploiești (seria A, locul 2)

CSM Unirea Slobozia (seria A, locul 3)

CSM Iași (seria B, locul 1)

CSM Galați (seria B, locul 2

CSM Roman (seria B, locul 3)

CSM Deva (seria C, locul 1) 

”U” Cluj-Napoca (seria C, locul 2).

În sferturile de finală se vor disputa următoarele partide: CSM Iași – ”U” Cluj-Napoca, CSM Slatina – CSM Roman, Activ Prahova Ploiești – CSM Unirea Slobozia și CSM Galați – CSM Deva.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *