„U” Cluj începe drumul spre Europa. Sabău știe cum o poate învinge pe Oțelul. „Vreau mai mult curaj și atitudine”

Universitatea Cluj joacă duminică, 19 mai, de la ora 14:30, primul meci de baraj pentru preliminariile Conference League, la Galați, cu Oțelul.

Învinși de două ori în doar câteva zile la Galați în urmă cu o lună, trupa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău vrea să își ia revanșa în fața gălățenilor care au pierdut recent finala Cupei României în fața lui Corvinul Hunedoara.

Sabău își dorește ca elevii săi să aibă mai multă atitudine și curaj.

„Avem nevoie de mai mult curaj și încredere că putem să câștigăm. Trebuie să punem mai multă presiune pe adversar. Avem nevoie de personalitate, jucătorii să își asume în zona de 16 m.

Nu trebuie să ne luăm la luptă. Chiar dacă nu știu dacă vor sta bine din punct de vedere fizic. A fost un consum, nu e ușor să gestionezi ce s-a întâmplat”, a declarat antrenorul.

„U” vrea revanșa la Galați

Ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă agresivă. Ne cunoaștem foarte bine, trebuie să tratăm meciul cu o atitudine bună și să jucăm și următorul baraj. Cu siguranță își vor găsi motivația.

Și vor încerca să spele din păcate. Trebuie să ne luăm și noi revanșa. Putem realiza un lucru mare, participarea în cupele europene, iar aceasta e motivația noastră„, a declarat mijlocașul Ovidiu Bic.

Confruntarea de baraj dintre Universitatea Cluj și Oțelul Galați se va disputa duminică, 19 mai, de la 14:30, pe arena gălățeană.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *