CFR Cluj a primit o lovitură dură din partea FIFA, după ce a fost amendată drastic în primăvara anului trecut cu 250.000 de euro.
Anul acesta, clubul din Gruia are INTERZIS la transferuri, însă conducerea clubului dă asigurări că situația se va rezolva.
Potrivit Antena Sport, interdicţia a venit în urma unor diferenţe de calcul în cazul „Emmanuel Yeboah”, în valoare de maximum 100.000 de euro.
Atacantul de 21 de ani a plecat la Brondby, în august 2023, pentru 1.8 milioane de euro, cu tot cu bonusuri.
„Sunt foarte fericit că această schimbare a avut loc și abia aștept să o reprezint pe Brondby. Ambiția mea este să intru și, bineînțeles, să devin un fotbalist și mai bun”, spunea atunci Yeboah.
În vara lui 2023, CFR Cluj era ameninţată de UEFA cu excluderea din cupele europene, fiind totodată sancționată cu 250.000 de euro din cauza problemelor financiare și ar putea să fie interzisă în competițiile inter-continentale.
UEFA a aproba alte regulamente în aprilie 2022 privind licențele și sustenabilitatea financiară a cluburilor. Cele 11 cluburi luate în vizor au fost verificate de trei ori în acest sezon 2022/23, în iulie 2022, octombrie 2022 și ianuarie 2023.