Sabău rămâne cu picioarele pe pământ după victoria lui „U” pe terenul rivalei CFR: „Cred că avem un cuvânt de spuns în prima ligă, dar trebuie să muncim la fel”

Universitatea Cluj a obținut o victorie entuziasmantă duminică seara, 4 august, pe terenul rivalei CFR, scor 2-3, în cadrul etapei a 4-a din Superliga și rămâne neînvinsă în acest debut de sezon.

Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău s-a declarat mulțumit de evoluția echipei sale pe terenul marii rivale, mai ales în repriza a doua. El a declarat că este fericit pentru suporteri și echipă. Antrenorul a mai precizat că elevii săi vor avea un cuvânt de spus în prima ligă în acest sezon.

Victorie pentru fani

„Sunt fericit pentru suporteri. Sunt fericit pentru echipă. Știu ce au însemnat acele înfrângeri pentru ei.

Vreau să-i felicit pe jucători. Am început timid prima repriză. Am avut 3-4 situații în prima repriză.

Apoi, repriza a doua, sunt mulțumit. Un astfel de joc a fost important ca imagine. E o descătușare pentru jucători după atât timp.

CFR e o echipă bună, tare. Avem și noi potențialul nostru. Eu cred că avem un cuvânt de spuns în prima ligă.

Avem un lot bun, cu jucători cu caracter frumos. E un grup frumos. E o plăcere să-i antrenez. Ca să ne îndeplinim niște obiective trebuie să muncim la fel”, a declarat Ioan Ovidiu Sabau la finalul jocului.

În urma acestui succes care vine după 10 ani în fața rivalei CFR, Universitatea a urcat pe locul 3 în clasament, cu 8 puncte și se anunță o candidată certă la play-off-ul Superligii.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *