Universitatea Cluj a anunțat un nou transfer. Clubul alb-negru și-a întărit ofensiva cu achiziția atacantului în vârstă de 28 ani, Artur Miranyan, jucător cu cetățenie armeană și ucraineană.
Acesta vine din postura de jucător liber de contract, iar sezonul trecut 2023-2024 a fost golgheterul campionatului Armeniei, cu 23 de goluri înscrise pentru FC Noah, club care a terminat pe locul 2 în prima ligă armeană.
Miranyan s-a format în Ucraina, în Academia celor de la Șahtior Donetsk, club pentru care a bifat cinci prezențe în UEFA Youth League în sezonul 2013-2014. Chiar la debutul său în această competiție, acesta a înscris, într-o înfrângere (2-3) în fața spaniolilor de la Real Sociedad.
Debutul la seniori
Artur Miranyan a debutat la seniori în stagiunea 2014-2015, pe când evolua pentru Vardar Skopje, formație alături de care a cucerit titlul în același sezon. În campionatul macedonean, atacantul a strâns 12 prezențe. Apoi a venit și transferul în campionatul țării sale, la Pyunik Erevan.
Începând din toamna lui 2017, Artur și-a trecut în palmares 47 de meciuri în toate competițiile pentru echipa din capitala Armeniei, reușind să înscrie de 25 de ori și să livreze șase pase decisive. În perioada Pyunik au venit și primele meciuri ale atacantului în cupele europene. În sezonul 2019-2020, Miranyan a evoluat în șase partide din preliminariile Europa League, marcând trei goluri, cu FC Shkupi și Jablonec (dublă).
Iarna lui 2021 i-a adus lui Miranyan transferul la Urartu, pentru care a evoluat, timp de un an și jumătate, în 38 de meciuri, marcând 14 goluri. A fost șansa lui Artur de a juca din nou în competițiile europene, de această dată în preliminariile UEFA Conference League, unde Urartu a fost eliminață în vara anului 2022 de Maribor (0-2 la general).
Următorul sezon l-a găsit pe vârful armean în tricoul lui Alashkert, pentru care și-a făcut apariția în 16 meciuri, contribuind cu trei goluri și o pasă decisivă.
Transferul la Noah FC din vara anului 2023 l-a adus în prim-planul echipei naționale, având 36 de partide. El a reușit să înscrie 23 de goluri și a câștigat titlul de golgheter al campionatului intern, ajutându-și totodată echipa să termine pe poziția secundă și să acceadă în preliminariile UEFA Conference League.
A ajuns jucător de națională
Atacantul a evoluat pentru Ucraina la categoriile de vârstă U17, U18 și U19, apoi a evoluat la echipa U21 și seniori a Armeniei. Debutul în naționala mare a Armeniei s-a consemnat în 12 octombrie 2019, într-un meci împotriva naționalei din Lichtenstein.
De atunci, Miranyan a mai strâns șapte meciuri în tricoul țării sale, dintre care unul în preliminariile Campionatului Mondial din Qatar (2022) și două în preliminariile Campionatului European din Germania (2024).”, a transmis clubul clujean.
CV Artur Miranyan
- Nume: Artur Miranyan
- Data nașterii: 27 decembrie 1995
- Cetățenie: Armenia / Ucraina
- Poziție: Atacant
- Înălțime: 1,79 m
- Cifre în prima ligă din Armenia: 122 M – 51 G – 8 A
- Cifre în prima ligă din Macedonia de Nord: 12 M – 0 G – 0 A
- Trofee: Campionatul Macedoniei (cu Vardar Skopje în sezonul 2014/2025), Cel mai bun marcator al
- Campionatului Armeniei (cu FC Noah în sezonul 2023/2024)
- Meciuri la Naționala Armeniei: 8