Guvernul României a dat publicității în Monitorul Oficial ordonanța de urgență (OUG) privind tăierea finanțării din bani publici a echipelor de fotbal.
FC Universitatea Cluj este unul dintre cluburile de fotbal afectate de această ordonață de urgență, primind bani publici de la Primăria Cluj-Napoca, dar conducerea clubului susține că doar 30% din bugetul clubului provine de la stat.
Conform Ordonanței de Urgenţă, ce a intrat în vigoare la începutul lunii septembrie, grupările sportive finanțate de stat nu pot cheltui în următoarele şase luni mai mulţi bani din fonduri publice decât au cheltuit în prima jumătate a anului 2023.
În 2024, Primăria Cluj-Napoca a alocat 4,5 milioane de euro pentru toate ramurile sportive, iar echipa de fotbal FC Universitatea Cluj a primit peste 12,2 milioane de lei, cea mai mare sumă oferită din bugetul local.
Conducerea clubului a transmis că această ordonanță nu afectează echipa Șepcilor roșii. Președintele Radu Constantea a declarat Sportpesurse.ro. „La U Cluj vorbim despre o co-finanţare. Avem o structură solidă. Investiţia este la nivelul de 28-30% bani de la buget. Suntem cu salariile la zi, avem deja un buget consolidat”, a declarat Radu Constantea pentru sursa citată.
Cel mai mare salariu este de 13.000 de eur la Universitatea Cluj.
„Nu e salariu mai mare de 13.000 de euro. Sunt și juniorii, îi excludem, dar suntem undeva la 3-4 mii de euro”, a explicat președintele clubului clujean pentru Fanatik.