Pentru al treilea sezon consecutiv, campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj-Napoca, va începe în această seară, 25 septembrie, o nouă aventură în a doua competiție ca valoare de pe continent, BKT EuroCup, împotriva unui adversar mai vechi, Cedevita Olimpija Ljubljana, formație pe care clujenii au mai învins-o de două ori în urmă cu doi ani, 94-76, respectiv 88-80.
Partida din această seară, de la ora 19:00, din BT Arena, iar baschetbaliștii pregătiți de Mihai Silvășan revin astfel într-un joc oficial după o lună și jumătate de pregătire. În presezon, gruparea clujeană a disputat jocuri de verificare atât în țară, cât și în străinătate. Mai exact, 7 meciuri amicale, reușind să câștige 5 dintre acestea. Universitatea a învins pe CSM Corona Brașov, CSM Constanța, Igokea Aleksandrovac, CSM CSU Oradea și BC Dubai și a pierdut cu Dinamo Sassari și Beșiktaș Istanbul.
Cine este formația Cedevita Olimpija Ljubljana
Adversara alb-negrilor din această seară a apărut în urma unei fuziuni între Cevedita și Olimpija, cluburi din Croația, respectiv Slovenia. După alăturarea din 2019, noua grupare are în palmares 4 titluri în Slovenia, alături de 3 Cupe și 5 SuperCupe.
Clubul este pregătit de Zvezdan Mitrovic, care le-a mai pregătit de-a lungul carierei pe Buducnost Podgorica, Khimik, AS Monaco, ASVEL Lyon sau Galatasaray și a fost și selecționer al țării sale. În lotul său se regăsesc, pe lângă jucătorii sloveni, baschetbaliști din Statele Unite ale Americii, Lituania, Croația și Nigeria.
Cel mai important nume este cel al căpitanului Jaka Blazic, fundaș în vârstă de 34 de ani, trecut de-a lungul carierei pe la Barcelona, Steaua Roșie Belgrad sau Baskonia. Alte nume de remarcat sunt Devin Robinson, DeVante Jones, LeMar Brynton sau Geben Martinas.
Ambele echipe fac parte din Grupa B EuroCup, alături de Valencia Basket (Spania), Hapoel Ierusalim (Israel), JL Bourg (Franța), Turk Telekom Ankara (Turcia), Umana Reyer Veneția (Italia), Aris Salonic (Grecia), Lietkabelis (Lituania) și Veolia Towers Hamburg (Germania).
Cum a prefațat Mihai Silvășan primul meci oficial
„Pot spune că sunt mulțumit de cum am arătat și cum ne-am pregătit în presezon. Văd potențial în această echipă și multă dorință. Evident, am întâmpinat anumite probleme cu accidentările, la fel ca toată lumea. Sunt probleme normale, nu mă plâng absolut deloc și sunt fericit de felul cum au decurs lucrurile în presezon.
Este mult de muncă, nu suntem în cea mai bună formă posibilă. Mai avem mult de muncit la relațiile dintre jucători și la ceea ce înseamnă baschetul pe care vrem să îl etalăm. Dorința este acolo și avem o fundație solidă. Jucăm cu o echipă competitivă, care an de an se luptă pentru primele 4 locuri în Liga Adriatică.
Sunt o formație atletică, joacă bine pe tranziție. Așa cum v-am obișnuit, ne vom lupta să câștigăm. Nu putem să ne gândim la altceva, indiferent cu cine jucăm. Vom pregăti meciul în așa fel pentru a ne da șanse să câștigăm. Nu iese întotdeauna, așa e în sport, dar mentalitatea potrivită trebuie să fie acolo.
A revenit D.J. Seeley, va fi în lot mâine. Karel Guzman și Tudor Șomăcescu nu sunt încă refăcuți. Vrem să jucăm un baschet mai rapid, iar prin felul cum am construit lotul putem practica un baschet în viteză. Nu vom lăsa acest lucru să influenteze calitatea deciziilor luate, trebuie să învățăm să jucăm în viteză și să fim eficienți.
Până la urma, eficiența îți aduce victorii. Consider că avem o rotație care să ne permită acest lucru, deci așteptăm să vedem la ce nivel vom fi față de celelalte formații din EuroCup. Legat de naturalizarea lui Hankins, știu că s-au făcut anumiți pași în acea direcție. Șomăcescu și Guzman nu sunt accidentați grav, îi așteptăm în următoarele săptămâni.
Nu știu cum va fi în campionat, nu am jucat nicio partidă oficială în Liga Națională. Aș fi naiv să îmi dau cu părerea acum, dar cred că va fi un campionat mai echilibrat decât în sezonul precedent”, a declarat Silvasan.