U-BT Cluj-Napoca, început dezamăgitor de sezon. Vicecampioana CSM Oradea a răpus campioana la ea „acasă”

Echipa de baschet masculin U-BT Cluj-Napoca a evoluat duminică seara, 29 septembrie, mult sub așteptările publicului obișnuit cu victoriile în BT Arena, iar marea rivală, vicecampioana CSM CSU Oradea s-a impus cu scorul de 61-72 (30-36), în cadrul etapei a II-a a Ligii Naționale și prima oficială în campionat pentru clujeni.

După eșecul din primul joc din EuroCup în fața slovenilor, disputat tot pe teren propriu, U-BT Cluj-Napoca nu a reușit să se impună în fața orădenilor și au cedat lamentabil. Vicecampionii României au evoluat foarte bine, curajos și cu determinare, în timp ce elevii lui Mihai Silvășan sunt în acest sezon o umbră față de sezonul trecut când nu aveau adversar.

Pe fondul unei evoluții în forță, orădenii s-au desprins pentru prima dată la scorul de 13-17, după un dunk bifat de Bobe Nicolescu, venit după o intercepție. Apoi Williams i-a desprins pe oaspeți la 22-33, iar CSM a intrat la pauza mare cu un avantaj de șase puncte pe tabelă: 30-36.

U-Banca Transilvania a dat semne de revenire în debutul sfertului trei, iar Zach Hankins a marcat pentru 36-36, dar trupa lui Cristian Achim a știut cum să gestioneze jocul. Richard și Pridgett marcând din toate pozițiile.

În ciuda unei seri modeste la aruncările de trei puncte, alb-negrii s-au apropiat la un punct, 51-52, însă din nefericire nu au reușit să profite și le-au permis oaspeților să se distanțeze la 10 puncte, care nu au mai cedat posesia și avantajul până la final.

În mod surprinzător, jocul sub așteptări al campioanei U-BT Cluj-Napoca s-a văzut și la aruncările de trei puncte, aceștia reușind să înscrie doar o dată de 3 puncte din 27 de încercări.

La partida din BT Arena au asistat peste 4000 de fani, iar principalii marcatori pentru U-BT Cluj au fost Simpson (20 puncte), Hervey (13pct), Hankins (12pct), în timp ce pentru Oradea au înscris Richard (22 pct), Pridgett (14), Tarolis (13).

Ambele formaţii evoluează şi în cupele europene, campioana în BKT EuroCup, iar vicecampioana în grupele FIBA Europe Cup, după ce nu a trecut de preliminariile Ligii Campionilor.

Următorul joc oficial pentru U-BT Cluj va avea loc în EuroCup, miercuri, 2 octombrie, pe terenul formației franceze JL Bourg, de la ora 20:30.

Foto © Brădeanu Photography

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *