Unul dintre cei mai promițători juniori din pepiniera Universității Cluj, Alexandru Bota, în vârstă de 16 ani, a impresionat în meciul cu Farul Constanța din etapa trecută, încheiat la egalitate, scor 0-0.
Tânărul jucător a avut o prestație curajoasă și a fost remarcat de lumea fotbalului.
Mijlocașul care a debutat la 14 ani, într-un derby cu CFR, a prins din nou minute în tricoul liderului din Superligă și ar putea reprezenta în viitorul apropiat o soluție pentru regula U21.
Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a avut numai cuvinte de laudă despre prestația jucătorului.
„În primele minute când am intrat am fost puțin emoționat, dar eu zic că m-am descurcat bine, cu personalitate și trebuie să continui tot așa, cu multă muncă. Trebuie să continui pe această linie, să muncesc în continuare pentru a-mi atinge obiectivele.
Trebuie să mă perfecționez, să muncesc la partea fizică. Nu am un obiectiv, neapărat. Eu vreau să prind cât mai multe minute în prima ligă și o să fie bine. Colegii comunică foarte mult cu mine și mă ajută.
Este un grup extrem de unit, în care toți trag la aceeași căruță. Mister m-a felicitat după meci, mi-a zis că am intrat cu curaj și să continui în același ritm”, a declarat Alex Bota, intr-un interviu pentru U Cluj TV.
Comparație cu Olimpiu Moruțan
Datorită fizicului său și a stilului de joc, Alex Bota a fost comparat cu un alt fotbalist crescut de Universitatea Cluj, internaționalul Olimpiu Moruțan.
„Eu cred că mă asemăn cu el la capitolul tehnicii, avem cam aceeași tehnică. Suntem ambii mici de statură și ne diferențiem prin faptul că el e jucător de picior stâng, iar eu de picior drept”, a explicat mijlocașul.
Interviul cu Alexandru Bota poate fi ascultat mai jos: