Campiona României, U-BT Cluj-Napoca, a ajuns la Veneția astăzi pentru duelul de foc cu Reyer din grupele BKT EuroCup, programat miecuri, 15 ianuarie, de la ora 21:00.
Meciul va fi transmis în direct la Prima Sport.
Partida se va desfășura la Palasport Giuseppe Taliercio, o arenă de 3.500 de locuri situată în orașul Mestre. Acest mic oraș este la aproximativ 10 kilometri distanță de celebra destinație turistică.
Alb-negrii vin după un eșec drastic suferit etapa trecută în EuroCup, cu Hapoel Ierusalim, iar sâmbătă s-a impus fără drept de apel în fața lui Petrolul Ploiești (88-66).
De cealaltă parte, Reyer Veneția este condusă de pe margine de experimentatul tehnician Neven Spahija, care a contabilizat 3 victorii la rând în BKT EuroCup, ultima la Hamburg, 77-90. O mare surpriză s-a produs când Veneția a reușit să învingă puternica formație Valencia Basket cu 81-74. În Lega Basket, Veneția se situează pe 9 și vine după o victorie cu Cremona, 86-78.
Din punct de vedere statistic în BKT EuroCup, cel mai bun marcator al italienilor este americanul Rodney McGruder, care are statistici de 15.5 puncte, 2.7 recuperări și 2.3 pase decisive. La rândul său, pivotul Mfiondu Kabengele este un alt om important, care contribuie cu 15.2 puncte și 9.5 pe partidă.
U-BT Clj este pe locul 7 în clasamentul Grupei B din BKT EuroCup, cu 7 victorii și 7 eșecuri, iar sezonul regular se apropie de final. Lupta pentry play-off-ul EuroCup este una încinsă.
Silvășan, înaintea duelului cu Veneția
„Jucăm cu o echipă puternică, în formă. Au câștigat ultimele 5 meciuri disputate în toate competițiile. Sunt puternici din punct de vedere fizic, în special sub panou. Joacă cele mai multe izolări sub panoul advers și profită de fiecare aspect. Totuși, noi vrem să facem un meci bun și să câștigăm. Va trebui să ne implicăm fizic, să jucăm un baschet de calitate și să stopăm oamenii lor mari, pentru a merge pe tranziție ofensivă și a înscrie coșuri ușoare”, a declarat antrenorul.
„Va fi un meci greu, în special că jucăm pe terenul lor. Sunt o echipă fizică și au arme în plus față de meciul tur. Trebuie să fim constanți timp de 40 de minute, să ne luptăm în permanență și să nu le dăm nicio șansă!”, a declarat Adam Mokoka.
Foto: Marius Jucan Lucian