S-a oficializat transferul lui Sheriff Sinyan la CFR Cluj. A cincea achiziție pentru feroviari

Fundașul central de origine norvegiană Sheriff Sinyan a semnat oficial cu CFR Cluj, iar echipa condusă de Dan Petrescu a ajuns la a cincea achiziție în această iarnă.

„Bun venit, Sheriff Sinyan!

Întărim componenta defensivă a echipei noastre! Suntem bucuroşi să vă anunţăm că, începând de astăzi, Sheriff Sinyan este noul nostru fundaş central.

Până la vârsta de 28 de ani, apărătorul norvegian de origine gambiană a evoluat majoritar în ţara natală, la Molde, Lillestrøm, Odds, dar şi în Cehia, la Slavia Praga. Alături de Molde, formaţie pentru care a evoluat timp de trei sezoane, Sinyan a câştigat două cupe ale Norvegiei.

La nivel de echipă naţională, Sinyan a îmbrăcat tricoul primei reprezentative din Gambia inclusiv în preliminariile Campionatului Mondial.

Îţi urăm bun venit, Sheriff, şi cât mai multe reuşite alături de echipa noastră!”, a transmis CFR Cluj. 

Ce transferuri a efectuat CFR Cluj până acum

CFR i-a mai transferat pe Alexandru Ţîrlea, Stipe Juric, Andres Sfait şi Vlad Oargă, aceștia fiind primii patru fotbalişti transferaţi de CFR Cluj,.

Molde este clubul pentru care Sheriff Sinyan a evoluat cel mai mult, în 62 de meciuri. La Slavia Praga, fundaşul central a prins doar cinci meciuri. 

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8