Chipciu: „Dacă e oboseală la început de sezon, să ne lăsăm de fotbal!”

Universitatea Cluj a pierdut, luni, 28 iulie, la Craiova, 2-1 cu Universitatea Craiova, in etapa a 3-a a Superligii. „Căpitanul” Alex Chipciu a comentat la final evoluția echipei sale.

Primul gol al partidei a venit în minutul 32, când Miguel Silva a înscris cu capul, după un corner executat de Fabry. Oltenii au reușit să revină prin „dubla” lui Al-Hamlawi, minutele 87 (din 11 m ) și 91.

„E frustrant să pierzi în ultimele minute, dar ăsta este fotbalul. Nu trebuie să le luăm din merite, ne-au bătut, dacă așa a fost scorul la final, înseamnă că au meritat.

În prima repriză puteam să facem 2-0, chiar și în a doua am avut ocazii importante. Inconștient, probabil ne mulțumeam că îi blocam bine, nu erau foarte periculoși.

După minutul 70 am început să ne retragem cât mai mult, să avem cât mai multă frică, iar fotbalul te pedepsește pentru momentele astea. Mie, personal, nu îmi place în fotbal când dai un gol și vrei să ții de rezultat, pentru că, cu cât trece timpul, cu atât o să fie mai greu. S-a întâmplat cu două ocazii pe final”, a declarat Chipciu, la Prima Sport.

Tiberiu Farcas

Peste 20 de ani de experiență în industria media din România, autor al istoriei presei clujene, "Colosul cu picioare de hârtie", dar și co-autor al volumului "Cluj contra Cluj - Istoria celui mai vechi derbi local din România", o sinteză a confruntărilor directe dintre "U" Cluj și CFR, realizată în colaborare cu jurnalistul Bogdan Stanciu.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8