Unul dintre cele mai vechi cluburi sportive din România și de la nivelul județului Cluj, Clubul Sportiv Municipal, se află pe un butoi de pulbere. Situația este una dramatică și explozivă, generată de managementul defectuos al directorului-absent Ovidiu Pocol.
sportulclujean.ro a intrat în posesia unei dezvăluiri din interiorul clubului sportiv cu o vechime de 64 de ani. Antrenorii secțiilor din cadrul CSM Cluj s-au săturat de nepăsarea directorului Pocol și au luat atitudine. Aceștia și-au dat întâlnire joi, 2 octombrie, la sediul clubului, pentru o ședință în care să fie stabilite anumite lucruri în privința managementului clubului. Directorul Ovidiu Pocol nu a confirmat prezența la ședință, deși a fost informat de întâlnire.
Clubul CSM Cluj are 17 secții sportive și peste 200 de medalii adunate de către sportivi în competițiile naționale și internaționale, dar nu sunt promovate elementar aceste performanțe. Site-ul oficial a rămas ancorat în Evul Mediu al internetului și nu a mai fost actualizat de 2 ani de zile. Nimeni nu comunică cu presa, nimeni nu oferă informații cu privire la performanțele sportivilor CSM Cluj, deși este un club înființat în anul 1961.

Director-absent încasează și pensie și salariu, fără a da pe la muncă
Directorul Ovidiu Pocol lipsește constant de la muncă, iar dezinteresul său este unul recunoscut în cadrul clubului, însă acesta încasează atât salariu cât și pensie, lucru anormal. Acesta este antrenor al secției de polo a CSM Cluj, care însă, în mod halucinant, nu are nicio echipă înscrisă în campionat.
De asemenea, o situație total absurdă este faptul că directorul Ovidiu Pocol, deși figurează în acte ca antrenor de polo la CSM Cluj, este și coordonator al echipei de polo feminin de la CSM Alba Iulia, echipă alături de care a câștigat Cupa României. Acesta încasează salariul de la CSM Cluj și lucrează și pentru Alba-Iulia.

De asemenea, pe site-ul Federației Române de Polo, directorul CSM Cluj figurează ca antrenor la CSM Alba Iulia, și nu la CSM Cluj, de acolo de unde, teoretic, încasează salariul.

„În cadrul CSM Cluj, condus de directorul Pocol Ovidiu, antrenor polo, există în prezent un dezechilibru și o lipsă de corelare între performanță și administrarea banilor.
CSM Cluj are un număr de 17 secții, multe dintre ele cu rezultate notabile , atât pe plan național cât și internațional. Una dintre secțiile care nu a avut și nici în prezent nu are rezultate este chiar cea de polo, condusă de directorul Pocol, ba mai mult, nici nu are echipe înscrise în campionat, deși are alocate două norme de antrenori.
Administrarea banilor nu reflectă rezultatele, iar contractele sportivilor se încheie fără o analiză obiectivă a performanțelor obținute de către aceștia.
Suntem mintiți constant, iar rezilvarea problemelor se tergiversează”, se arată într-un mesaj comun al antrenorilor de la CSM Cluj, despre managementul defectuos al directorului Pocol.
CSM Cluj a primit o alocare financiară de la Consiliul Local Cluj-Napoca pe 2025 de 650.000 lei, dar clubul este în imposibilitatea de a obține banii alocați de la primărie din cauza lipsei de interes a actualei conduceri. Directorul Pocol este acuzat de un colectiv de antrenori că încheie contracte păguboase în numele CSM Cluj, iar banii nu ajung la sportivi.
Situația de la CSM Cluj ajunge pe masa ministrului Sportului
Antrenorii de la CSM Cluj vor avea o întâlnire programată săptămâna viitoare la București cu ministrul Tineretului și Sportului pentru a fi informat cu privire la această problemă.
Întreaga muncă a secțiilor sportive din cadrul CSM Cluj și toate rezultatele obținute sunt tratate cu dezinteres din partea conducerii. Numai secția de atletism a clubului a adunat 56 de medalii până în prezent, inclusiv la Campionatul Balcanic de seniori, din care două de aur la semimaraton. De asemenea, secția a participat la Campionatul European pe pista U23 și la Campionatul Mondial de alergare montană cu doi sportivi.
Situația este una și mai dramatică la secția de gimnastică ritmică, care nu are plătită chiria la sala de antrenament pe ultimele trei luni. Antrenorii se tem ca echipa să nu fie scoasă afară și să nu mai aibă unde să se antreneze.
sportulclujean.ro a fost mereu un promotor al performanțelor sportivilor clujeni și a scris de-a lungul anilor de toate cluburile clujene, indiferent de sport. Din păcate la CSM Cluj nu am avut de unde să ne informăm cu privire la rezultatele obținute și la performanțe, deși clubul a avut peste 200 de medalii. La CSM Cluj este legitimat inclusiv campionul paralimpic Alexandru Bologa, judoka-nevăzător
Așteptăm un drept la replică al conducerii CSM Cluj cu privire la cele semnalatate și la acuzațiile antrenorilor.
sportulclujean.ro va solicita un punct de vedere atât Primăriei Cluj-Napoca, cât și Ministerului Tineretului și Sportului pentru a clarifica situația de la CSM Cluj.
Vom reveni pe acest subiect.
