Victorie în stil italienesc pentru „U” Cluj la Ploiești! „Șepcile roșii” sunt tot mai aproape de play-off!

Universitatea Cluj a obținut un succes important duminică după-amiază, 14 decembrie, la Ploiești, cu Petrolul, scor 1-0, în cadrul etapei a 20-a a Superligii, grație unui gol înscris de Omar El-Sawy.

Ocazie mare pentru Petrolul după două minute de joc, venită în urma unei erori în defensivă a lui Capradossi, mingea a ajuns la Chică-Roșă, dar acesta a dat pe lângă minge din careul mic și Gertmonas a reținut. O lovitură liberă care se anunța periculoasă a fost executată de Macalou în careu, dar centrarea sa a fost slabă (4).

Cele două formații s-au tatonat reciproc în prima parte, duelul fiind unul echilibrat. Defensiva clujenilor a rezistat cu brio atacurilor timide ale oaspeților.

Prima parte s-a încheiat la egalitate, 0-0. 

În prima parte a reprizei secunde, „U” a deschis scorul în minutul 63, prin tânărul jucător Omar El Sawy, din pasa lui Ovidiu Bic, care a înscris cu capul din interiorul careului, în urma unei centrări a lui Mikanovic, minge deviată de Bic.

Ploieștenii au fost dominați autoritar de clujeni, Petrolul nu a reușit să expedieze niciun șut pe poartă. „Găzarii” nu și-au creat nicio ocazie de poartă pe parcursul celor 90 de minute, iar alb-negrii au fost la înălțime pe parcursul meciului, gestionând mult mai bine partida. 

În urma  acestui succes, Universitatea Cluj rămâne în cursa pentru play-off-ul Superligii, reușind să o egaleze pe Oțelul Galați în clasament (30pct), echipă aflată pe locul 6, ultima poziție care asigură calificarea în play-off-ul Superligii.

„U” aul ajuns astfel la 6 meciuri consecutive fără înfrângere, dintre care patru au fost victorii.

Echipele de start:

Petrolul Ploiești: Krell – Ricardinho, Papp, Roche, Sălceanu – Dulca, Dongmo, Jyry – V. Gheorghe, Chică-Roşă, Grozav
Rezerve: Bălbărău, Onguene, Araujo, Dumitriu, Tolea, Hanca, Boţogan, Doukansy, D. Paraschiv, Doumtsios, Mateiu
Antrenor: Eugen Neagoe

„U” Cluj: Gertmonas – Mikanovic, I. Cristea, Capradossi, Chipciu – Murgia (Cisse, min 90), Codrea (Simion, min 46), Bic (Fabry, min 68) – Macalou (Postolachi, min 86), Lukic, El Sawy (Chintes, min 86)
Rezerve: Lefter, Cosa, Chinteş, Cisse, Toşca, M. Silva, Simion, Drameh, Gheorghiţă, Fabry, Postolachi, A. Trică
Antrenor: Cristiano Bergodi

Arbitru: George Găman
Asistenți: Cristian Ilinca și Ionuț Bobe
Arbitru VAR: Marcel Bîrsan / Arbitru AVAR: Valentin Porumbel

Cartonase galbene: Sălceanu (24) // Chipciu (7), Bic (58), Murgia (75), Gertmonas (85), Simion (89)

Vasile Manu

13 ani de experiență în presa locală din Cluj. Am scris și acoperit toate domeniile de activitate, sport, politic, social, administrativ. Din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8