Probleme majore pentru CFR Cluj. Clubul din Gruia riscă excluderea din cupele europene pentru o datorie de 7 milioane de euro

CFR Cluj traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, iar problemele administrative și datoriile amri amenință direct parcursul european al clubului. Deși pe plan sportiv lucrurile par sub control, situația financiară riscă să arunce în aer tot ce s-a construit în Gruia în ultimele sezoane.*

Feroviarii se află sub presiunea unui termen-limită extrem de strict: 15 ianuarie. Până atunci, CFR trebuie să achite restanțe eligibile pentru licențierea UEFA în valoare de aproximativ 7 milioane de euro.

În caz contrar, trupa din Gruia riscă excluderea din cupele europene, indiferent de rezultatele obținute pe teren. Situația este cu atât mai delicată cu cât CFR se află deja sub monitorizarea forului continental, iar UEFA nu acceptă promisiuni sau sume care urmează să fie încasate în viitor.

Transferuri mari, bani puțini pe termen scurt

Pentru a face rost de lichidități, CFR Cluj a realizat în această iarnă un transfer important: Louis Munteanu a fost cedat la DC United pentru aproximativ 7 milioane de euro. Totuși, această mutare nu a rezolvat imediat problemele clubului. Plata este eșalonată, iar banii nu intră integral și rapid în conturile ardelenilor. Președintele Iuliu Mureșan a confirmat că există restanțe salariale și că doar o parte dintre datorii pot fi acoperite din sumele care vor fi încasate în ianuarie.

Conducerea ia în calcul inclusiv varianta încasării accelerate a banilor din transfer, însă acest lucru ar presupune cedarea unui procent de 5% din sumă. Chiar și așa, nu toate problemele ar fi rezolvate. Pe lângă plecarea lui Louis Munteanu, CFR s-a despărțit și de Lindon Emerllahu, într-un efort clar de reducere a cheltuielilor și de echilibrare a bugetului.

UEFA nu iartă, iar soluțiile sunt limitate

Deși licența FRF pentru Superligă nu este pusă sub semnul întrebării, licența UEFA depinde strict de plăți efective sau de acorduri scrise de eșalonare, perfect valabile juridic.

Regulamentul permite o anumită marjă de manevră, însă doar dacă creditorii acceptă amânarea plăților până la termen. Fără astfel de înțelegeri, orice restanță poate duce la respingerea dosarului de licențiere.

Pentru un club cu palmaresul CFR-ului – 8 titluri de campioană, 5 Cupe ale României și o prezență constantă în competițiile europene – miza este uriașă.

Drumul european al ardelenilor nu se mai joacă pe gazon, ci în birouri și în negocieri contra cronometru. Următoarele zile vor decide dacă CFR Cluj va continua să reprezinte România în Europa sau va fi obligată să rămână spectator, din cauza problemelor financiare.

Vasile Manu

13 ani de experiență în presa locală din Cluj. Am scris și acoperit toate domeniile de activitate, sport, politic, social, administrativ. Din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8