Duel tare în Giulești! „Șepcile roșii” vor victoria cu orice preț. Andrei Coubiș își dorește un trofeu cu „U” Cluj

Universitatea Cluj se pregătește pentru un nou test important în play-off, la București, cu Rapid și are un singur obiectiv clar și fără echivoc: victoria. După o serie de rezultate pozitive, elevii lui Cristiano Bergodi merg în Capitală cu încredere și determinare, hotărâți să își continue parcursul excelent chiar pe terenul Rapidului.

Fundașul central Andrei Coubiș a declarat că nu mai este loc de pași greșiți, iar fiecare meci devine decisiv.

Motivație totală înaintea duelului din Capitală

Cu doar două zile înaintea confruntării programate duminică seara, Coubiș a transmis un mesaj clar: echipa sa nu ia în calcul alt rezultat în afara victoriei. În contextul actual al sezonului, fiecare punct contează, însă pentru „studenți”, remiza nu mai este o opțiune.

Jucătorul a subliniat că echipa traversează o perioadă bună și că rezultatele recente din confruntările directe cu Rapid le oferă un plus de încredere. Cu toate acestea, Coubiș rămâne precaut și conștient de imprevizibilul fotbalului. Chiar și așa, obiectivul rămâne neschimbat: cele trei puncte.

Un posibil avantaj ar putea veni și din atmosfera din tribune, în condițiile în care o parte dintre sectoare vor fi închise. Pentru unii jucători, lipsa presiunii unui stadion plin poate conta, iar Coubiș recunoaște că acest aspect ar putea înclina ușor balanța.

„Mergem la București cu motivație foarte mare de a câștiga. În acest moment al sezonului, trebuie doar să câștigăm, nu mai putem să luăm doar un punct. Trei puncte, mergem acolo pentru trei puncte. Doamne ajută să fie tot așa ca la ultimele meciuri cu Rapid, dar nu poți ști, fotbalul e ciudat. Noi cu siguranță mergem acolo să câștigăm.

Cu siguranță poate fi un avantaj (faptul că vor fi zece sectoare din tribune închise-n.n.). Sunt jucători, ca mine, care cu multă lume în tribune, au o adrenalină mai ridicată și o prestație mult mai bună. Dar eu consider că e mult mai bine că vor fi mai puțini suporteri de-ai lor”, a declarat fundașul Universității.

Pauza competițională și adaptarea la fotbalul românesc

În ceea ce privește pauza competițională recentă, fundașul consideră că aceasta a fost benefică pentru echipă. Chiar dacă mai mulți jucători au fost plecați la echipele naționale, perioada de respiro a contribuit la refacerea fizică și mentală a lotului.

Pe plan personal, Coubiș se declară pe deplin adaptat în România și motivat să își continue ascensiunea. Acesta vede campionatul ca fiind competitiv și echilibrat, iar ambițiile sale coincid cu cele ale echipei: câștigarea unui trofeu și calificarea într-o competiție europeană.

„Mă simt foarte bine. Am venit aici ca să am încredere în mine. Acum este așa și acesta e gândul meu și pentru anii următori. E bine că știu și limba, înțeleg totul, vorbesc așa și așa, dar nu contează. Pe teren e altceva, nu contează dacă știi să vorbești sau dacă nu știi. Vorbești cu mingea și cu picioarele tale. Campionatul mi se pare ok. De asta și vreau, și toți vrem să-l câștigăm, să încercăm să luăm o cupă anul acesta și să ne calificăm într-o cupă europeană pentru sezonul viitor”, a declarat fundasul.

În viziunea sa, comunicarea pe teren depășește orice barieră lingvistică, iar evoluțiile bune sunt cele care contează cu adevărat. Cu un moral ridicat și o determinare evidentă, „Șepcile roșii” par pregătite să lupte până la capăt pentru obiectivele acestui sezon.

Vasile Manu

13 ani de experiență în presa locală din Cluj. Am scris și acoperit toate domeniile de activitate, sport, politic, social, administrativ. Din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8