Un fost antrenor al lui CFR Cluj își dorește ca „U” Cluj să devină campioana României

Unul dintre antrenorii străini care au trecut prin Gruia, Andrea Mandorlini, este de părere că Universitatea Cluj are șansa la titlul de campioană a României și își dorește ca rivala feroviarilor să fie pe primul loc la finele acestui sezon.

Mandorlini are trei mandate pe banca feroviarilor și antrenează în prezent în Italia, la Ravenna. De asemenea, antrenorul în vârstă de 65 de ani a rămas atent la situația din Superligă și a făcut o mărturisire surprinzătoare.

Italianul a devenit suporterul Universității Cluj din cauza prieteniei pe care o are cu Cristiano Bergodi, dar și din cauza modului în care a fost tratat recent la CFR Cluj.

„Sunt prieten cu Cristiano Bergodi, prieten foarte bun, l-am felicitat. A venit acolo şi Zamfir. Dacă trebuie să aleg, văzând comportamentul lui CFR faţă de mine, cu siguranţă ţin cu U Cluj. Sper să facă un final de campionat foarte bun.

Eu am venit aici acum mulţi ani, am câştigat, iar apoi nu am mai avut şansa să antrenez. Nu am avut parte de un comportament pozitiv şi am venit aici cu multe aşteptări, însă face parte din viaţă, accept şi merg înainte.

Aşa se termină, clubul e format din persoane, iar unele persoane nu s-au comportat bine şi asta face parte din joc. În Italia se spune că peştele se împute de la cap. Trebuie să-l felicit pe Neluţu Varga, un patron care a câştigat, care a reuşit să aducă jucători la care nimeni nu se gândea, Zouma, Slimani, Badamosi.

A avut norocul să lucreze cu un director sportiv incredibil, Mikael Silvestre. I-a concediat pe directorii sportivi care au câştigat, care au scris istorie. Am rămas cu un gust amar, dar face parte din joc”, a precizat Andrea Mandorlini, conform Prima Sport.

Vasile Manu

13 ani de experiență în presa locală din Cluj. Am scris și acoperit toate domeniile de activitate, sport, politic, social, administrativ. Din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8