Unul dintre cei mai iubiți foști jucători ai Universității Cluj, Claudiu Niculescu, în prezent antrenor la Unirea Slobozia, a declarat că își dorește ca echipa alb-negrilor să câștige titlul de campioană a României.
Niculescu s-a retras din activitatea fotbalistică în tricoul Universității Cluj și a intrat rapid în inimile fanilor clujeni, prin dăruirea cu care a evoluat la Cluj. Totuși, acesta susține că CSU Craiova, echipa de la care a plecat în 2001 la Dinamo, are prima șansă să devină campioană a României, după 35 de ani.
„E o luptă la fel ca la retrogradare la câștigarea titlului. Eu, să spun sincer, mi-aș dori să câștige titlul U Cluj. Am petrecut finalul carierei acolo. Craiova are prima șansă, au un lot foarte valoros, un antrenor bun. De asta sunt la 3 puncte de Cluj acum, mai sunt 4 etape de disputat. Au și varianta de a termina la egalitate de puncte. Eu m-aș bucura să câștige U Cluj, dar vreau să fiu realist. Au prima șansă (n.r. cei de la Universitatea Craiova). Îi văd capabili să ia eventul, de ce nu.
Am spus-o în mai multe rânduri, nu aș vrea să creez o polemică, am fost mai atașat de FCU Craiova. Așa că nu urmăresc foarte atent ceea ce se întâmplă cu Universitatea Craiova. Între cele două mă simt mai atașat de FCU Craiova. Habar n-am dacă o să revină, m-aș bucura, dar nu depinde de mine”, a declarat Claudiu Niculescu, la Digisport.
Supranumit Clau-GOL, fostul atacant și-a încheiat cariera la Universitatea Cluj, în 2012, unde a bifat 42 de partide și a înscris 18 goluri. În tricoul lui Dinamo, unde a câștigat 7 tricouri, fostul atacant a bifat 220 de partide și a marcat 105 de goluri.
