Cifre solide la debutul în „alb-negru” pentru Mike Dixon

Conducătorul de joc american, cu pașaport gruzin, a lăsat o impresie bună în cele două jocuri din Turneul 5 al Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Dixon Jr. a contribuit cu 16 puncte în 24:15 minute petrecute pe parchet împotriva lui Dinamo. În succesul cu bucureștenii, noul transfer al celor de la U-BT a avut 1/1 la aruncările de două puncte, 2/5 din afara arcului de cerc, 8/9 la libere, pe lângă 2 recuperări și 8 pase decisive. La nivelul indicelui de eficiență, a fost al treilea după Edwards și Stipanovic.

Vineri seara, Dixon a prins trei minute în plus ca titular, punând 15 puncte pe tabelă, capitol la care a fost depășit doar de Patrick Richard. „Gruzinul” a avut mână sigură de la 2 puncte, cu 4/5, în timp ce de la distanță a reușit tot două coșuri, de data aceasta din șase aruncări. Dixon a fost lider la assist-uri (3) alături de Tarolis, cu 14 indice la eficiență și cel mai bun la capitolul +/- (16).

Conducătorul de joc a oferit următoarele declarații la finalul celor două zile de baschet din BTarena, pentru site-ul formației U-BT:

„Sunt foarte încântat de aceste două victorii. Simt că m-am acomodat bine, colegii m-au ajutat. În plus, contează pentru mine faptul că am fost în aceeași echipă cu Patrick Richard. De asemenea, îl cunoșteam și pe Justin Edwards. Mă simt grozav alături de echipă, jocul meu a funcționat. Întotdeauna intru pe teren motivat, știu că îmi reprezint familia, iar tatăl și fratele meu au jucat la rândul lor baschet. Avem o sală frumoasă și încerc să îmi imaginez cum ar fi să jucăm cu suporteri. Am auzit numai lucruri fantastice despre ei și sper să îi întâlnesc în curând.” 

Foto: Ovidiu Bujor

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8