CFR Cluj a câștigat, la limită, partida cu Academica Clinceni, scor 1-0, într-o partidă care a contat pentru etapa a 6-a a play-off-ului Ligii 1.
Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 6 de Cătălin Itu. Veteranul Chipciu, introdus în teren cu câteva secunde înainte în locul tânărului Gîdea, a executat un corner, Burcă a prelungit spectaculos pe spate, iar mingea a ajuns la Itu, care a înscris din câțiva metri.
Prima repriză a fost controlată autoritar de feroviari. Păun a zguduit bara în minutul 16 de la mare distanță, Omrani a șutat și el la poartă din interiorul careului câteva minute mai târziu, iar în minutele de prelungire, Chipciu a fost foarte aproape de a majora avantajul CFR-ului, dar portarul s-a opus.
Clinceni a reușit să echilibreze jocul în debutul reprizei secunde, dar prima ocazie a aparținut tot celor de la CFR, reluarea lui Omrani a fost parată din nou de Ureche. În minutul 51, Chunchukov a avut cea mai periculoasă ocazie a gazdelor, dar s-a lovit de două ori de opoziția lui Arlauskis.
Până la final, Academica a mai încercat să restabilească egalitatea, dar fără mari ocazii. CFR a închis foarte bine jocul și și-a adjudecat toate cele trei puncte.
Astfel, clujenii s-au impus a șasea oară în tot atâtea confruntări împotriva ilfovenilor și s-a distanțat la cinci puncte în fruntea clasamentului. Clinceni rămâne pe poziția a șasea, cu 25 de puncte, practic fără obiectiv în acest final de sezon.
Etapa următoare, CFR va primi vizita lui Sepsi Sf. Gheorghe, de la ora 19.00.
