Dan Petrescu este convins că CFR Cluj putea mai mult în acest sezon european: „Nu cred că meritam doar 4 puncte în această grupă”

Antrenorul Dan Petrescu s-a declarat mulțumit pentru victoria echipei sale din ultima etapă a grupelor Conference League. Meciul câștigat cu 2-0 în fața celor de la FK Jablonec a „spălat” puțin rușinea clasării pe ultimul loc al grupei D. Tehnicianul este convins că CFR Cluj merita mai multe puncte decât cele patru cu care a terminat campania europeană.

„Cred că ați văzut și voi că am jucat cu o echipă foarte bună, solidă, care face pressing cu intensitate, nu a fost ușor. În cupele europene, orice meci este foarte greu. Am avut și noi puțină șansă în Europa, am marcat după o acțiune extraordinară a lui Manea. Știam că vor risca, știam că vor fi spații.

Au avut niște ocazii pe final. Dacă am fi luat gol, eram puțin supărat. Așa e 2-0, meci perfect, ne-am trezit puțin cam târziu. Merită și băieții o victorie, nu cred că meritam doar 4 puncte în această grupă, cel puțin 6 sau 7. 

Știți și voi cum a fost primul meci, venisem de câteva zile. Important e că am câștigat azi. Eu l-am adus pe Debeljuh la CFR Cluj, nu altcineva. Toate achizițiile au fost făcute de Dan Petrescu. Pentru Debeljuh eu am decis, de aceea am fost eu supărat pe el. Când m-am întors nu era jucătorul pe care îl voiam eu. Iată că astăzi a jucat foarte bine. 

Vor fi trei meciuri în șapte zile, nu va fi ușor, băieții nu sunt roboți. Trebuie să aleg cea mai în formă echipă. Nu știu dacă Omrani va fi recuperat”, a declarat Petrescu la finalul partidei.

Clujenii revin în Gruia peste două zile când vor înfrunta pe CS Mioveni. Meciul din etapa a 19-a din Liga 1 se va disputa duminică seara, 12 decembrie, de la ora 19:30.

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8