Într-o partidă în care a avut strict doar miză financiară, campioana CFR Cluj și-a respectat statutul de favorită și s-a impus fără probleme, joi seara, 9 decembrie, pe teren propriu, împotriva cehilor de la FK Jablonec, scor 2-0 (1-0), în ultima etapă a din acest sezon în grupele UEFA Conference League.
Echipa care reușește să câștige în grupele Conference League este remunerată cu 500.000 de euro, iar la egal câștigă 160.000 de euro.
Prima ocazie de gol a meciului a venit în minutul 9, căpitanul Camora a scos de pe linia porțoo lovitura de cap a lui Martinec.
Tehnicianul Dan Petrescu s-a aflat la meciul cu numărul 30 în cupele europene pe banca feroviarilor, în timp ce gruparea din Gruia au bifat în această seară al 84-lea meci european.
Duelul dintre cele două formații a fost unul extrem de echilibrat în primul sfert de oră, nici una dintre echipe nu a reușit să își creeze prea multe situații de gol.

Ocazie rarismă de gol pentru Jablonec în minutul 25 a meciului, după o bâlbâială în defensiva feroviarilor, Kratochvil a șutat puternic din șase metri, dar mingea nu a prins cadrul porții și a lovit plasa laterală.
La prima ocazie de gol clară la poarta cehilor, CFR Cluj a reușit deschiderea scorului, la ultima fază a primei reprize. Cristian Manea a centrat perfect în careu, de unde Gabriel Debeljuh s-a înălțat perfect și a pus fruntea pentru 1-0, minutul 45.

Trupa pregătită de Dan Petrescu nu a avut o primă repriză perfectă, nereușind să amenințe poarta oaspeților până la reușita din finalul primei părți.
Reprica secundă a început cu același joc de uzură de ambele părți, confruntarea de la Cluj fiind una extrem de echilibrată Cehii au apăsat mai tare pedala de accelerație și au forțat ofensiva mai des în încercarea de a restabili egalitatea, însă defensiva vișiniilor a fost la post.
Atacantul Bilel Omrani s-a resimțit după un contact cu un adversar și a ieșit accidentat de pe teren, fiind înlocuit de Valentin Costache în minutul 57.
Cehii de la Jablonec au fost încurați la Cluj-Napoca de un grup mic, dar inimos de fani format din 7 fani. Aceștia s-au dezbrăcat la bustul gol în repriza secundă, deși temperatura la ora meciului a fost de doar două grade.

Clujenii au avut o ocazie importantă de 2-0 în minutul 58 al partidei, la o reluare din voleu a lui Păun, dar mingea s-a dus pe lângă poartă.
Partea a doua a fost una lipsită de intensitate, cehii nu au reușit să izbutească să își creeze vreo ocazie notabilă, în timp ce de partea cealaltă, trupa lui Petrescu s-a rezumat să apere rezultatul de 1-0.
Iertat după sfidarea antrenorului la meciul cu Clinceni din campionat, Denis Alibec a fost introdus pe finalul meciului în locul lui Bordeianu (73).
Pe un contraatac rapid, Alibec l-a angajat excelent pe Valentin Costache, acesta a scăpat singur spre poartă și l-a servit perfect pe Debeljuh în centrul careului, iar atacantul campioanei României și-a depășit elegant un adversar și a bifat „dubla” în minutul 82, tranșând definitiv soarta partidei (2-0).
Nu s-a mai schimbat nimic până la final pe tabelă, iar CFR Cluj și-a încheiat aventura europeană din acest sezon competițional cu un succes care îi aduce în conturile clubului suma de 500.000 de euro.
Echipele de start:
CFR Cluj: Bălgrădean – Camora, Burcă, Graovac, Manea – Păun (Rodriguez, min. 73), Bordeianu (Alibec, min. 73), Boateng – Deac (Bouhenna, min. 87), Debeljuh (Fl. Ștefan, min. 87), Omrani (Costache, 56)
Rezerve: Cristiano, Hindrich, J. Rodriguez, Sigurjonsson, Ciubotariu, Susic, Costache, Bouhenna, Gîdea, Alibec, Cestor, Ștefan
Antrenor: Dan Petrescu
FK Jablonec: Hanus – Holik, Martinec, Zeleny, Surzyn – Malinsky (Kubista, min 67), Houska, Hubschman (Povazanec, min. 80), Kratochvil, Pilar – Cvancara (Dolezal, min. 68)
Rezerve: Vajner, Hruby, Vanicek, Stepanek, Povazanec, Smejkal, Dolezal, Kubista, Haiti
Antrenor: Petr Rada
Arbitru principal: Harm Osmers (Germania)
Asistenți: D Schaal, R. Kempter (Germania)
Al patrulea oficial: R. Schroder (Germania)
Delegat UEFA: I. Bankova (Bulgaria)
Cartonașe galbene: Bordeianu (55) //
Următorul joc oficial pentru CFR Cluj va avea loc în campionat, feroviarii vor primi vizita formației CS Mioveni, duminică, 12 decembrie, de la ora 19:30.

