CFR Cluj debutează pe teren propriu în 2022 tocmai împotriva lui FC Botoșani, una dintre cele mai incomode adversare din Liga 1. Clujenii au nevoie de victorie după ratarea celor trei puncte în ultimul minut împotriva celor de la FCSB.
Veniți după un meci nebun încheiat cu scorul de 3-3 pe Arena Națională, elevii lui Dan Petrescu vor încerca să revină la seria de victorii cu care au încheiat anul 2021, respectiv 9 victorii consecutive fără gol primit. Între cele două partide, șefii din Gruia au rezolvat și două transferuri de perspectivă. Atacantul Daniel Birligea și portarul Răzvan Sava au fost aduși din Italia pentru a completa opțiunile lui Dan Petrescu pentru regula U21.
Echipa condusă de pe margine de Marius Croitoru se va opune clujenilor, care au câștigat meciul din tur cu scorul de 1-0. Disputat în septembrie, partida a fost prima în Liga 1 pentru Dan Petrescu de la revenire în urma demiterii lui Marius Șumudică . Moldovenii s-au impus și datorită acestui fapt pentru că „Bursucul” venise cu o filozofia de joc bine cunoscută la care jucătorii nu s-au adaptat atât de brusc. Herve Kage a adus victoria moldovenilor în acea partidă.
Botoșani se află pe locul 4 în clasament, nefiind încă sigură de locul de play-off. Aceștia au început anul cu o victorie pe teren propriu împotriva celor de la Sepsi, scor 1-0, cu gol marcat de albanezul Enriko Papa.
„Cel mai important meci este cel de mâine. FC Botoșani mereu a fost un adversar incomod. Au fost meciuri intense în ultimii ani, scoruri strânse și mâine tot la fel mă aștept la un meci foarte intens. Posibil un mic detaliu va decide meciul și fa fi o diferență mică la final sau un meci egal pentru că așa au fost meciurile dintre Botoșani și noi mereu”, a spus Dan Petrescu despre adversarul de mâine la conferința de presă premergătoare partidei din etapa a 23-a.
Gruparea feroviară iernează în fotoliul de lider, cu 38 de puncte, la zece de ocupanta locului secund, FCSB și la 20 de puncte de locul 3, ocupat de FC Voluntari.
Meciul CFR Cluj – FC Botoșani este programat luni, 31 octombrie, de la ora 20:00, pe arena „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.
