„U” Cluj nu a avut nicio emoție în fața Concordie Chiajna, pe care a învins-o cu un categoric 4-0, iar cel de-al treilea gol a fost marcat de „căpitanul” Romario Pires din pasa lui Alexandru Boiciuc.
La final partidei, Pires s-a declarat fericit după victoria la scor obținută în această seară.
„Sunt foarte fericit nu numai pentru mine ci și pentru toată echipa pentru că am avut un debut perfect. Sunt bucuros și pentru golul marcat, dar cel mai fericit sunt pentru cele 3 puncte obținute astăzi, de modul în care am tratat jocul de azi. Noi am intrat foarte concentrați, antrenorul nostru a pregătit foarte bine meciul, iar noi știam exact ceea ce ne-a explicat și cred că acest lucru l-am realizat și pe teren”, a spus Romario Pires la finalul jocului.
De asemenea, jucătorul le-a mulțumit fanilor pentru susținere și speră să îi aibă alături și în următoarele meciuri mai grele.
„Dacă vrem să reușim ceva trebuie să o facem împreună cu galeria. Avem cea mai frumoasă și călduroasă galerie din țară și avem mare nevoie de ei în meciurile grele care vor urma. Foarte frumos gestul galeriei de al ovaționa pe Niculescu, asta este respectul cu adevărat în fotbal”, a mai precizat Romario Pires.
„Nu am sărbătorit încă calificarea în play-off, suntem conștienți că mai avem două meciuri din sezonul regular și mai avem multă treabă de făcut”, a încheiat Romario.
