CFR Cluj va înfrunta în cadrul etapei cu numărul 25 pe CSU Craiova, echipa antrenată de Eugen Neagoe. Va fi duelul echipelor rănite în etapa recent încheiată. Dacă feroviarii au pierdut acasă în fața rivalilor de la FCSB, oltenii au fost învinși de Farul, in deplasare.
Jocul clujenilor nu a fost unul îndeajuns de bun pentru a putea contracara energia debordantă a roș-albastrilor, care au practicat un fotbal de calitate la temperaturi cu adevărat polare. O neatenție pe final, alături de flerul a doi jucători de atac ai lui Pintilii au făcut ca cele trei puncte să ajungă la București.
De cealaltă parte, echipa recent preluată de către Eugen Neagoe a avut un început de meci care i-a compromis șansele la victorie. Dacă elevii lui Hagi au deschis scorul repede prin puștiul de 17 ani, Adrian Mazilu, Giedrius Arlauskis le-a oferit acestora și golul de 2-0. Fostul portar al CFR-ului a făcut un penalty rar întâlnit în fotbal. Acesta a faultat un adversar în careu având mingea în mână. In urma acestui incident, contractul lituanianului a fost reziliat de către conducerea Craiovei iar la meciul de mâine cel mai probabil va apăra David Lazar.
In ultimul meci direct, CFR Cluj s-a impus fără mari probleme. Karlo Muhar cu o execuție de la distanță și Valerică Găman, cu un autogol, au dus scorul final la 2-0.
CSU Craiova – CFR Cluj se joacă mânie, 11 februarie de la ora 20:00.
