Una dintre formațiile de tradiție ale fotbalului clujean, Sticla Arieșul Turda, va reveni în Liga a 3-a și va face parte din componența Seriei a 8-a.
Sticla Turda va lua locul în eșalonul trei fotbalistic formației Gloria Lunca Teuz Cermei, care a făcut o cerere la federație că se retrage din această competiție. Astfel, turdenii vor reveni în liga a 3-a după 3 ani de absență.
Turda a pierdut barajul de promovare din sezonul trecut împotriva Bihorului Beiuș, dar a făcut o cerere la FRF pentru a ocupa locul rămas vacant după retragerea formației Gloria Lunca Teuz Cermei.
Federația Română a acceptat Sticla Arieșul Turda în Seria 8 a Ligii a 3-a.
Primul meci al turdenilor va avea loc în acest weekend, în deplasare, pe terenul formației Crișul Sântandrei.
„Sticla Arieșul Turda merge mai departe!
Dragi suporteri, povestea noastră continuă.
FRF, apreciind parcursul avut și eforturile depuse de echipă noastră, ne-a oferit șansa de a evolua în Liga a III-a. Este o veste care ne umple de bucurie și de recunoștință.
Această oportunitate este dovada că munca, pasiunea și unitatea noastră nu trec neobservate. Și mai ales că fotbalul turdean are viitor.Împreună – jucători, staff, suporteri și întreaga comunitate – mergem mai departe cu încredere și speranță, hotărâți să onorăm culorile noastre.
Ne vedem în Liga a III-a!
Hai Turda!”.
ACS Sticla Arieșul Turda va fi cea de-a 96 echipă din Liga 3, sezonul 2025/26.
Călin Moldovan, antrenorul Sticlei Turda.
Sticla Arieșul este pregatita de Călin Moldovan, fost jucător la Rapid, Tractorul Brașov, U Cluj, Turnu Măgurele, Rulmentul Alexandria, ISCT, Libery Salonta sau Internațional Curtea de Argeș.
