Echipa de baschet masculin U-BT Cluj-Napoca a obținut cea mai clară victorie din acest sezon al BKT EuroCup, împotriva lituanienilor de la Neptunas Klaipeda, scor 118-97, în cadrul etapei a 11-a a competiției. Duelul a însemnat și stabilirea unui record personal pentru Mitch Creek, care a atins borna de 40 de puncte într-un meci.
Trupa lui Silvășan a debutat în forță în primul meci din seria de șase care urmează pe propriul teren și s-a instalat rapid la conducere pe tabelă.
Rezultatul după primul sfert este unul convingător, 38-18 – o diferență clară de 20 de puncte care a arătat forța Clujului. Neptunas nu a reușit să amenințe prea mult jumătatea gazdelor și să le pună probleme campionilor României.
În primul act, Molinar, Creek, Guzman și Russell au făcut spectacol pe parchetul din BT Arena.
În sfertul al doilea a fost o singură echipă pe teren – U-BT Cluj – care a înscris din toate pozițiile și mărit ecartul de puncte. La jumătatea acestuia, rezultatul pe tabelă a arătat 52-28 – o diferență considerabilă care a arătat forța clujenilor în fața unui adversar net inferior.
Fără adversar pentru U-BT Cluj
Până la pauza mare, alb-negrii au defilat pe teren și au continuat să păstreze o diferență de 20 de puncte, intrând la cabine cu scorul de 68-40.
Transferat la finalul lunii noiembrie, Nighael Ceaser a făcut spectacol pe parchetul din BT Arena, reuși să înscrie 13 puncte în prima parte a meciului, iar cel mai bun marcator al partidei a fost Mitch Creek, cu 16 puncte, după primele două sferturi. Russell și Molinar au completat lista celor mai buni marcatori pentru U-BT la pauză, ambii cu câte 11 puncte.
În sfertul al treilea am avut parte de un reviriment al oaspeților, care au început să înscrie și să revină în meci. Neptunas s-au apropiat ușor pe tabelă la 15 puncte (78-63), însă Mitch Creek a fost de altă părere și a obținut un coș cu fault și a mai pus trei puncte în contul lui U-BT: 81-63. Russell a bifat o triplă și a refăcut avantajul de 20 de puncte (84-64).
19 puncte este diferența la finalul sfertului al treilea pentru U-BT Cluj-Napoca.
În ultimul act, oaspeții din Lituania au apăsat pedala de accelerație și au redus din ecartul de puncte până la zece, 94-84.
Cu 6 minute înainte de final, U-BT a trecut de sută, grație lui Mitch Creek, iar tabela arată 101-86.
Mitch Creek – 40 de puncte într-un meci
Terenul a continuat să fie înclinat înspre cardul oaspeților, iar campioana României este dezlănțuită.
Sala a explodat în momentul când cel mai bun marcator al meciului, Mitch Creek, a reușit o triplă de la mare distanță și a ajuns la borna „40” de puncte, un record absolut în acest sezon reușit de un jucător din lotul lui U-BT Cluj, iar scorul a devenit 112-92.
Pe acordurile imnului „Slavă ție, studenție”, U-BT Cluj-Napoca a încheiat în stil de mare campioană, cu o victorie convingătoare în fața lui Neptunas Klaipeda, scor 118-97, iar clujenii adună 6 victorii în Grupa A din cadrul BKT EuroCup, după 11 meciuri disputate.
Următorul joc oficial pentru U-BT va avea loc vineri, 19 decembrie, de la ora 19:30, în ABA League, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, împotriva lui Krka.
La final, jucătorii lui U-BT Cluj au fost luați cu asalt de fani pentru poze și autografe, cel mai solicitat fiind Mitch Creek, care a făcut cel mai bun meci al său de când îmbracă maioul campioanei României.




