Antrenorul campioanei României, U-BT Cluj-Napoca, Mihai Silvășan, a analizat jocul făcut de echipa sa în duelul cu Buducnost, scor 94-90, în meciul al doilea al seriei din sferturile de finale ale Ligii Adriatice.
Un meci frumos, dar tensionat
„În primul rând, a fost un meci foarte frumos de antrenat și unul în care m-am bucurat cu adevărat să fiu pe bancă. Le-am spus și băieților că le datorăm acestor fani, care au venit meci de meci să ne susțină, să luptăm și să concurăm până la capăt, chiar dacă nu suntem în cea mai bună formă fizică. Karel a lipsit, iar Jeff Taylor s-a accidentat chiar la începutul partidei, așa că am avut o rotație scurtă. La Jeff nu este o accidentare gravă, a simțit ceva la coapsă și am preferat să nu forțăm. Cu toate acestea, echipa a arătat foarte mult caracter. Ne-am controlat bine emoțiile, am gestionat jocul așa cum trebuia și am reușit să câștigăm.
Asta înseamnă mult pentru noi și, sincer, a fost o adevărată plăcere să trăiesc acest meci de pe margine. Am vrut să demonstrăm tuturor că nu am renunțat la această competiție. Poate că pentru noi ar fi fost mai simplu să ne concentrăm doar pe campionatul României, dar aceasta nu este mentalitatea noastră.
Noi vrem să luptăm și să câștigăm fiecare meci pe care îl jucăm. Uneori reușim, alteori nu, pentru că suntem oameni, nu roboți.
Dar în fiecare zi încercăm să fim cea mai bună versiune a noastră. Cred că fiecare jucător și-a adus energia în această seară.
La unii se vede mai mult în statistici, la alții poate mai puțin, dar toată lumea a contribuit la această victorie. A fost un meci frumos, dar și foarte tensionat, cu multe faulturi tehnice. Sunt convins că fanii au simțit și au trăit fiecare moment al jocului. Atmosfera a fost extraordinară și vreau să le mulțumesc sincer, pentru că ne-au susținut și ne-au împins de la spate spre această victorie”, a declarat antrenorul Mihai Silvasan.
CRONICA DE MECI:
U-BT Cluj-Napoca a răpus Buducnost după un thriller de infarct și a împins seria în meci decisiv
