Lobonț, înaintea meciului sezonului pentru „U”: „Nu ne temem de nimic, ne jucăm șansa”

Antrenorul Universității Cluj, Bogdan Lobonț, a declarat la conferința de presă dinaintea partidei cu FC Hermannstadt din prima manșă a barajului de promovare în Liga 1, partidă programată duminică, 9 iunie, de la ora 19:00, pe Cluj Arena, că echipa sa nu se teme de sibieni și își vor juca șansa.

Cu siguranță va fi un baraj interesant, cu două echipe de nivel bun. Sibiul are plusuri și minusuri, la fel cum avem și noi și orice altă echipă din lume. Trebuie să exploatăm minusurile adversarului, dar fotbalul din ziua de astăzi este 60% fizic și 40% tehnico-tactic. Ține și de interpretarea fazelor din timpul jocului, dar nici un meci nu seamănă cu celălalt. Avem mici probleme de lot, însă sunt convins că până la ora partidei vom pune totul la punct. Băieții s-au comportat extraordinar încă din prima zi în care am început să lucrăm împreună și le mulțumesc pentru asta. A fost o săptămână la fel ca toate celelalte de până acum.

Am încheiat sezonul regulat pe locul 3, mergem la baraj și ne jucăm șansa. Suntem conștienți că întâlnim o echipă puternică, pregătită de un antrenor cu experiență (Vasile Miriuță, n.n), pe care îl respect foarte mult. Hermannstadt este echipa de Liga 1, deci pornește cu prima șansă. Din punctul nostru de vedere nu contează că primul meci se joacă la Cluj. Oricum trebuie să evoluăm atât acasă, cât și în deplasare. Partida lor cu Dunărea Călărăși a fost pusă sub semnul întrebării, din cauza ploii, dar până la urmă s-a jucat. E suficient timp pentru a pregăti gazonul de la Sibiu, pentru retur.

Nu mă tem de nimic. Nici unul dintre noi nu trebuie să ne temem de aceste două meciuri. Sunt jocuri de fotbal, indiferent de ce se întâmplă la finalul lor. Este un sport de echipă, în care poți să câștigi sau să pierzi, așa că lucrurile sunt foarte simple. Cariera mea, viitorul meu, nu depind de aceste două meciuri. Fanii noștri sunt implicați sentimental de mult timp și vor fi mereu alături de Universitatea. 

Au fost lângă “U” și în 2009, la acel miting pașnic, când echipa a jucat la Alba Iulia, apoi la Mediaș, când au existat probleme sau când “U” a ajuns mai sus. Ei rămân unici, speciali. Îmi aduc aminte jocul cu Snagov, când nu am strălucit în prima repriză, însă ei au continuat să cânte. Le mulțumim că sunt alături de noi inclusiv în momentele dificile. Nu pot să asigur promovarea, dar pot să promit că jucătorii mei vor da totul pe teren în această dublă manșă. La astfel de meciuri fotbaliștii se motivează singuri”, a declarat Lobby, citat de site-ul oficial.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8